Daniel Funeriu, despre moţiunea pe Educaţie: „doamna Andronescu îl remaniază pe Ponta sau își distruge ireversibil reputația”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Funeriu

Camera Deputaţilor dezbate şi votează azi moţiunea simplă pe Educaţie depusă de PDL. Una dintre solicitări este demisia premierului Victor Ponta. Ministrul Educaţiei are un singur răspuns de dat, în opinia lui Daniel Funeriu, pentru a nu-şi distruge reputaţia.

Fostul ministru al Educaţiei a declarat că singurul răspuns posibil este remanierea lui Victor Ponta, „retrăgându-i diploma de doctor obținută prin furt, așa cum cere Universitatea din București”. În caz contrar, Ecaterina Andronescu şi-ar „distruge reputația ignorând ceea ce a văzut o lume întreagă: faptul că are un premier, Victor Ponta, vinovat de furt intelectual”, a declarat Daniel Funeriu.

„Am o reală strângere de inimă pentru doamna Andronescu. Ea e pusă în cea mai jenantă postură în care poate fi pus un ministru al Educației: suferă această moțiune din cauza lui Victor Ponta. Moțiunea actuală e imputabilă 100% lui Victor Ponta iar propriul ei premier o face de râs în lume”, a mai spus consilierul prezidenţial.

Premierul a plagiat, a schimbat patru miniştri la Educaţie într-un interval de două luni şi „a declarat că vrea să-i împiedice pe micuții de trei ani să se înscrie la grădiniță în 2013, trimițând clasa pregătitoare la grădiniță, ceea ce ar fi unic în Europa”, a explicat Daniel Funeriu.

Pe lângă demisia lui premierului, moţiunea mai solicită renunţarea la Bacalaureatul profesional şi păstrarea clasei pregătitoare în şcoală, ci nu la grădiniţă.

Mai multe informaţii în legătură cu moţiunea dezbătută azi, aici:

Camera Deputaţilor dezbate azi moţiunea simplă pe Educaţie

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie