Curtea Supremă: folosirea de etnobotanice pentru consum propriu nu va mai fi pedepsită penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ICJ: folosirea etnobotanice pentru consum propriu nu va mai fi pedepsită penală. FOTO: Arhivă

Pedeapsa cu închisoarea sau amenda penală din Legea privind combaterea operaţiunilor cu produse precum etnobotanicele nu vizează consumatorul final care îşi procură produsele cu efecte psihoactive pentru consum propriu, arată o decizei recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Din momentul în care decizia va fi publicată în Monitorul Oficial, românii care-şi cumpără etnobotanice pentru consum propriu nu vor mai fi pedepsiţi penal, scrie avocatnet.ro.

 ÎCCJ a analizat de curând unele dispoziţii din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi a constatat că procurarea de astfel de produse (cunoscute şi sub denumirea de etnobotanice) nu constituie infracţiune decât dacă este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse, iar nu în cazul în care astfel de substanţe sunt cumpărate de un român oarecare pentru consumul său personal.


Decizia completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia ICCJ nr. 10/2018 din 12 septembrie 2018) stabileşte că procurarea unor astfel de produse de către români, în calitate de consumatori finali, pentru consum propriu nu este infracţiune. Interpretarea Curţii va deveni obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

“Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ (care stabilesc sancţiunea penală - n.red.)”, concluzionează Înalta Curte în recenta sa decizie, potrivit comunicatului instituţiei.

 

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”