Curtea Supremă amână pronunţarea cu privire la legalitatea probelor din dosarul „Mineriadei 13-15 iunie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de la Curtea Supremă au amânat miercuri, pentru data de 24 aprilie, pronunţarea pe excepţiile ridicate de părţile implicate în dosarul 'Mineriada'. Dosarul a fost trimis în instanţă în iunie 2017.

Tot pe 24 aprilie, Instanţa supremă va decide dacă sesizează CCR cu privire la o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în dosar.

În mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea Asociaţiei 21 Decembrie 1989 de instituire a sechestrului pe averile persoanelor judecate în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990", în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Pe 13 iunie 2017, Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi Miron Cozma. Potrivit procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990 autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Astfel, au fost trimişi în judecată: Ion Iliescu, la acea dată preşedinte al României şi preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, Petre Roman, prim-ministru al Guvernului interimar, Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, director al Serviciului Român de Informaţii şi general în rezervă Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare, pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1, lit a din Codul Penal (uciderea unor persoane) - 4 acte materiale, art. 439 alin. 1 lit. g (vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane) - 1.388 de acte materiale şi art. 439 alin. 1 lit. j (vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane) - 1250 de acte materiale.

În dosarul Mineriadei, procurorii militari i-au trimis în judecată şi pe generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, colonel în rezervă Petre Peter,  comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne, pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g (431 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (431 de acte materiale) din Codul penal şi Alexandru Ghinescu, director al I.M.G.B., pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g (5 acte materiale).

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă