Curtea Supremă a respins cererea lui Cristian David de înlăturare a interceptărilor SRI din dosarul în care este judecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian David a fost trimis în judecată în iulie 2015

Curtea Supremă a decis să menţină intercepătrile făcute de Serviciul Român de Informaţii în dosarul în care fostul ministru de Interne Cristian David este judecat pntru fapte de corupţie. Concret, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea lui David de înlăturare a interceptărilor ca mijloace de probare a presupuselor fapte de corupţie de care este acuzat.

Avocaţii fostului ministru au cerut instanţei, vineri, să dispună înlăturarea din dosarul în care este judecat Cristian David a tuturor probelor, mijloacelor de probă, înregistrărilor ambientale şi interceptărilor telefonice care au fost obţinute cu participarea altor organe decât cele enumerate la articolul 55 din Codul de procedură penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale.

De asemenea, avocaţii lui David au mai cerut şi să nu se ţină cont de declaraţiile martorilor legate de interceptările SRI. Apărătorii fostului ministru au precizat că dacă vor fi excluse din dosar şi declaraţiile de martor care se leagă de aceste interceptări, ar mai rămâne doar două denunţuri şi o serie de acte nesemnificative.

Instanţa a decis luni să respingă ca inadmisibilă cererea lui David.

Potrivit unor surse judiciare, Cristian David a dorit înlăturarea întregului ansamblu probator de la dosarul său, pentru ca apoi să solicite achitarea din lipsă de probe, arată news.ro.

Judecarea procesului fostului ministru al Internelor va continua la Curtea Supremă pe 5 aprilie.

Cristian David, trimis în judecată pentru luare de mită

Cristian David a fost trimis în judecată în iulie 2015, fiind acuzat de procurorii anticorupţie că în 2007 ar fi primit 500.000 de euro mită pentru a interveni la prefectul de Buzău în favoarea retrocedării unui teren. 

După ce DNA a cerut, în februarie 2014, aviz pentru a începe urmărirea penală, David a demisionat din PNL, spunând că a luat această decizie pentru a nu afecta imaginea partidului. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort