Curtea Supremă a amânat primul termen în dosarul în care europarlamentarul Adrian Severin este acuzat de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarul Adrian Severin este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă Foto Adevarul

Curtea Supremă a acordat, marţi, un nou termen în dosarul în care europarlamentarul Adrian Severin este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Dosarul a fost deschis în urma unei anchete sub acoperire realizate de reporterii „Sunday Times“ în 2011.

Adrian Severin a cerut instanţei acordarea unui nou termen pentru a-şi pregăti apărarea, solicitare admisă de magistraţi. 

Curtea Supremă stabilise iniţial ca primul termen din acest proces să aibă loc pe 25 februarie 2014, însă procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au făcut o cerere pentru ca aceasta dată să fie schimbată, cerere admisă de magistraţi. Procurorii spuneau atunci că ar dori ca acest proces să fie judecat cu celeritate.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, Adrian Severin, în calitate de membru în Parlamentul European, ar fi acceptat „promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte şi a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, pe de altă parte”.

La această sumă, s-ar fi adăugat şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.

„În contextul discuţiilor din perioada ianuarie – martie 2011, inculpatul Severin Adrian le-a pretins celor două persoane, potrivit înţelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia Juridică, a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din legislativul european, precum şi asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienţilor companiei pe care cei doi susţineau că o reprezintă”, se arată într-un comunicat emis de procurori.

Pentru a putea primi suma de 12.000 de euro, Severin ar fi emis o factură pe care a trimis-o pe email uneia dintre cele două persoane.

Dosarul finalizat a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  

Citeşte pe aceeaşi temă: 

UPDATE VIDEO Europarlamentarul Adrian Severin, la ieşirea de la DNA: „Acest dosar este o înscenare. Voi veni zi de zi pentru a studia tot materialul“

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele