Curtea Supremă a amânat pentru 27 iunie sentinţele în dosarul deputatului PSD Mircea Drăghici. Procurorii au cerut o pedeapsă de 7 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă a amânat, miercuri, pentru data de 27 iunie, pronunţarea sentinţelor în dosarul în care fostul preşedinte al CJ Argeş Constantin Nicolescu şi deputatulul PSD Mircea Drăghici sunt acuzaţi de abuz în serviciu. DNA a cerut pedepse de câte şapte ani de închisoare cu executare pentru cei doi. În dosar mai sunt inculpaţi 38 de primari a unor comune din judeţul Argeş, cu toţii membrii ai PSD

Deputatul PSD Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaţilor, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată 38 de inculpaţi, care la data faptelor erau primari şi viceprimari de comune în judeţul Argeş, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dar şi Iulian Cioflanu, director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş.

Constantin Nicolescu, fostul preşedinte al CJ Argeş, a fost trimis în judecată de DNA Piteşti în noiembrie 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; abuz în serviciu (34 acte materiale) şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).

Procurorul de şedinţă a solicitat judecătorilor condamnarea lui Constantin Nicolescu şi a lui Mircea Drăghici la câte şapte ani de închisoare, dar şi aplicarea unui spor de pedeapsă de doi ani, deoarece aceştia nu şi-au recunoscut fapta. În plus, procurorul a mai cerut confiscarea de la cei doi a sumei de 430.000 lei, dar şi interzicerea ocupării unor funcţii publice după executarea pedepsei.

Avocatul deputatului PSD Mircea Drăghici a cerut instanţei respingerea tuturor probelor de la dosar obţinute pe baza protocolului secret încheiat între SRI şi DNA. „Întreaga urmărire penală a fost afectată de caracterul secret al colaborării cu SRI. Toate actele ce au fost întocmite în baza acestui protocol au prin urmare caracter secret, iar în acest dosar încă mai avem o parte nepublică, şi anume mandatul de siguranţă naţională în baza căruia au fost făcute înregistrările şi motivele pentru care a fost emis acest mandat, iar rechizitoriul acuzării este rodul acestei activităţi investigative”, a precizat în faţa judecătorilor avocatul deputatului Mircea Drăghici.

Potrivit DNA, faptele incriminate privesc încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care deputatul Mircea Drăghici ar fi avut o serie de interese.

"În contextul în care, la nivel naţional, regional, judeţean s-au elaborat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operaţional Multianual al judeţului Argeş şi era necesar ca şi autorităţile locale să îşi planifice şi să îşi stabilească obiectivele de dezvoltare a comunităţii locale pentru perioada 2007-2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înţelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat şi pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanţă şi elaborare strategii de dezvoltare locală de autorităţile publice locale cu o anumită entitate - SC European Project Consulting SRL Bucureşti - în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă şi pentru acesta din urmă, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în bugetul unităţilor administrativ teritoriale", susţine DNA.

Acest lucru a fost posibil, consideră procurorii, prin îndeplinirea necorespunzătoare de către Nicolescu a atribuţiilor de serviciu derivate din funcţia de preşedinte al CJ Argeş sau prin determinarea inculpaţilor, primari ai unor comune, să-şi îndeplinească necorespunzător atribuţiile de serviciu cu privire la alocarea fondurilor şi la achiziţiile de servicii realizate de autoritatea publică locală.

Procurorii au mai reţinut şi faptul că, în contextul încheierii şi derulării în condiţii frauduloase a contractelor de prestări servicii de către SC European Project Consulting SRL Bucureşti cu instituţii şi autorităţi publice din judeţul Argeş, Mircea Drăghici a înfiinţat SC European Project Consulting Management SRL Piteşti, astfel încât să fie obţinute foloase materiale "în mod facil şi necuvenit", între cele două societăţi fiind încheiat în acest scop un contract având ca obiect furnizarea consultanţei.

Infracţiunile ce ar fi fost săvârşite de inculpaţi au determinat producerea unui prejudiciu în cuantum total de 944.110,92 lei, reprezentând paguba adusa celor 35 de unităţi administrativ-teritoriale comunale, Consiliului Judeţean Argeş şi Agenţiei de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş. 

În cazul lui Constantin Nicolescu se adaugă şi acuzaţia că a încercat, în cursul anului 2009, să influenţeze numirea unui magistrat într-o funcţie de conducere.

"În cursul lunii iunie 2009, în contextul derulării procedurilor de desfăşurare a unui concurs de ocupare a unor funcţii de conducere la nivelul instanţelor, inculpatul Nicolescu Constantin (...) şi-a folosit influenţa şi autoritatea conferite de funcţiile publice şi politice deţinute, în scopul de a ajuta un magistrat să ocupe o funcţie de conducere într-o instanţă, pe alte criterii decât cele ale competenţei profesionale. În cele din urmă, candidatul susţinut de inculpat nu a obţinut nota necesară pentru ocuparea funcţiei respective", mai spun procurorii.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!