Curtea Supremă a admis o excepţie de neconstituţionalitate privind suspendarea din funcţie a magistratului după începerea acţiunii disciplinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul Mircea Negulescu

Completul de 5 judecători de la Curtea Supremă a decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la o excepţie ridicată de procurorul Mircea Negulescu. Este vorba de prevederea potrivit căreia magistratul este suspendat din funcţie până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.

Inspecţia Judiciară a deschis mai multe acţiuni disciplinare împotriva procurorului Mircea Negulescu, fost procuror la DNA şi Parchetul Curţiii de Apel Ploieşti, în prezent la Parchetul Judecătoriei Câmpina. Negulescu este suspendat din funcţie şi este vizat de trei acţiuni disciplinare ale Inspecţiei Judiciare, imputându-i-se, printre altele, că ar fi cerut unui alt procuror informaţii privind interceptări dintr-un dosar.

Minuta Curţii Supreme: „Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurentul–pârât Negulescu Mircea. Sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei «poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare» cuprinsă în art.52 alin.(1) din Legea nr.317/2004 în raport cu dispoziţiile art.41 şi art.45 raportat la art.53 din Constituţie. Admite în principiu recursul declarat de Negulescu Mircea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, împotriva Încheierii din 28 februarie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr.2/P/2017. Fixează termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 octombrie 2017, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2017”.

Cine este procurorul Negulescu

Mircea Negulescu a lucrat în ultimii ani în cadrul DNA Ploieşti, după ce anterior a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, potrivit News.ro.

El a instrumentat unele dintre cele mai importante dosare la nivelul PCA Ploieşti. El este procurorul care a anchetat şi a făcut rechizitoriul în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 35 de milioane de euro, în care au fost trimişi în judecată fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, numeroşi oameni de afaceri ale căror firme au avut în ultimii ani contracte importante cu Consiliul Judeţean Prahova, dar şi Răzvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova. De asemenea, Negulescu a fost procuror de caz în unul dintre dosarele de corupţie în care este acuzat fostul deputat Sebastian Ghiţă.

De altfel, în una dintre ultimele sale apariţii la DNA Ploieşti, Ghiţă a lansat un atac public la adresa procurorului Negulescu, fapt care s-a repetat şi în înregistrările pe care fostul parlamentar le-a dat publicităţii prin intermediul postului de televiziune pe care îl controlează, după dispariţia sa.  În prezent, Negulescu este suspendat din funcţie şi este vizat de trei acţiuni disciplinare ale Inspecţiei Judiciare, imputându-i-se, printre altele, că ar fi cerut unui alt procuror informaţii privind interceptări dintr-un dosar.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model