Curtea de apel Bucureşti a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurilor preventive în cazul lui Marian Burcea şi a altor 13 persoane din acelaşi dosar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Burcea, fost preşedinte al CNAS. FOTO Inquam Photos

Curtea de apel Bucureşti a decis luni prelungirea cu 30 de zile a măsurilor preventive în cazul fostului preşedinte CNAS Marian Burcea şi al altor persoane implicate în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale la domiciliu.

„Admite propunerea de prelungire a arestării preventive şi a arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Munteanu Ovidiu (M.A.P. nr. 17/UP/01.09.2017), Bara Lucian - Vasile (M.A.P. nr. 16/UP/01.09.2017), Mihăescu Ion - Ovidiu (M.A.P. nr. 18/UP/01.09.2017), Burcea Marian (M.A.P. nr. 20/UP/01.09.2017), Mocanu Gabriela - Rodica (M.A.P. nr. 13/UP/01.09.2017), Petrescu Mina - Elena (M.A.P. nr. 14/UP/01.09.2017), Sardare Jeana (M.A.P. nr. 15/UP/01.09.2017), Mischie Răzvan - Mihai (M.A.P. nr. 23/UP/01.09.2017), Costică Maria (M.A.P. nr. 24/UP/01.09.2017), Ciobanu Nicolae-Sergiu (M.A.P. nr. 22/UP/01.09.2017), Costache Alin - Sergiu (M.A.P. nr. 21/UP/01.09.2017) şi Manta Cristina (M.A.P. nr. 25/UP/01.09.2017), pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 01.10.2017 şi până la data de 30.10.2017, inclusiv“, se arată în decizia Curţii.

De asemenea, CAB a decis prelungirea măsurii arestării preventive a lui Ion Răzvan Geambaşu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 02.10.2017 şi până la data de 31.10.2017, inclusiv.

Şi măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de Irina Adelina Geambaşu a fost prelungită pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 01.10.2017 şi până la data de 30.10.2017, inclusiv.

CAB a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de iIon Ovidiu Mihăiescu.Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

În acest dosar, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, din 1 septembrie, 13 persoane - fostul preşedinte al CNAS Marian Burcea, fostul preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) Ovidiu Munteanu, Alin Sergiu Costache, Nicolae Sergiu Ciobanu, Răzvan Mihai Mischie, Mariei Costică, Cristina Manta, Mina Elena Petrescu, Ion Răzvan Geambaşu, Jeana Sardare, Lucian Vasile Bara, Ion Ovidiu Mihăescu şi Gabriela Rodica Mocanu. O altă persoană, Irina Adelina Geambaşu, a fost plasată în arest la domiciliu.

Marian Burcea, fostul preşedinte al CNAS, este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, Ovidiu Munteanu, managerul Direcţiei Relaţii Contractuale şi, respectiv, din 13 iulie, preşedintele CASMB - pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal, Ion-Răzvan Geambaşu, director executiv al CASMB şi manager al Direcţiei Medic-şef a CASMB - pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu şi folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în formă continuată (opt acte materiale), Lucian-Vasile Bara, preşedintele C.A.S.M.B. până la 13 iulie 2017 - constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, Ion-Ovidiu Mihăiescu,  managerul Direcţiei Control a C.A.S.M.B - constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; Alin-Sergiu Costache, şef al Direcţiei Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S -  constituire a unui grup infracţional organizat , omplicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Referatul cu propunerea de arestare a celor 14 funcţionari din cadrul CNAS şi CASMB consemnează că dosarele de îngrijire la domiciliu erau distribuite în timp record cu ajutorul unor avocaţi specializaţi, în timp ce falşii bolnavi care figurau în acte imobilizaţi la pat au fost surprinşi spălând rufe.

Potrivit legii, procedura de acordare a îngrijirilor medicale la domiciliu prevede ca pacientul să primească acest tip de servicii cu un alt ritm de periodicitate menţionat expres în decizie (zilnic, la 2 zile, la 3 zile), iar, cu ocazia fiecărei vizite a asistenţilor medicali la pacienţi, aceştia trebuie să valideze serviciile prestate cu cardul de sănătate al pacientului, astfel încât să rezulte clar data şi ora la care au fost acordate îngrijirile medicale.

În realitate, firmele de îngrijiri medicale la domiciliu care sunt anchetate în dosar fie păstrează cardul de sănătate al pacienţilor pentru a valida fictiv îngrijirile acordate, fie folosesc programe informatice care le permit să efectueze o validare în avans pe 30 de zile.

Procurorii arată că latura mai gravă a fenomenului fraudării bugetului asigurărilor sociale de sănătate a fost evidenţiată ca fiind suferinţa asiguraţilor cărora li se respingea dreptul la îngrijiri medicale la domiciliu sub pretextul lipsei de fonduri.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor