Curse aeriene cu întârzieri la decolare pe Aeroportul Henri Coandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza vremii nefavorabile, un număr de 30 de curse aeriene au întârzieri de peste 30 de minute la decolarea de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cea mai mare fiind de o oră şi jumătate.

"Se operează în condiţii de iarnă. Nu există nicio cursă anulată şi sunt 30 de zboruri care au întârzieri mai mari de o jumătate de oră, pentru că este în continuare necesară degivrarea. Cea mai mare întârziere strict legată de vreme este de o oră şi jumătate, dar este o situaţie punctuală",  a declarat, luni, pentru Agerpres, directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache..

Potrivit acestuia, nu au existat cazuri de pasageri recalcitranţi.

"În fiecare cursă sunt, în medie, o sută - o sută şi ceva de călători. Ei sunt în siguranţă, la căldură, şi au înţeles ce se întâmplă, că totul este pentru siguranţa lor", a precizat Iordache.

Reprezentanţii CNAB au anunţat, anterior, într-un comunicat, că pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant pentru tratarea cu substanţe anti-îngheţ a suprafeţei de mişcare (piste, platforme, căi de rulare), precum şi a drumurilor de acces, pentru a se asigura operarea în condiţii de siguranţă. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată