Cum se pregătesc autorităţile să facă faţă viscolului. Judeţele Teleorman, Olt, Dâmboviţa şi Argeş ar putea intra sub Cod portocaliu de ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a susţinut vineri o videoconferinţă cu prefecţii şi structurile pentru situaţii de urgenţă, având ca temă măsurile dispuse în contextul avertizărilor meteo de ninsori şi viscol. Patru judeţe ar putea intra sub Cod portocaliu de ninsori.

Ministrul Gabriel Oprea a anunţat, în cadrul întâlnirii cu prefecţii că, începând de vineri dimineaţă, au fost mobilizaţi peste 14.800 de angajaţi ai ministerului. Potrivit lui Oprea, sunt pregătiţi să intervină peste 3.000 de pompieri, aproximativ 6.800 de poliţişti, 5.500 de jandarmi şi peste 650 de poliţişti de frontieră. Aceştia au la dispoziţie peste 3.300 de autospeciale. De asemenea, Oprea a anunţat că, dacă vremea va permite, vor putea interveni şi 14 elicoptere şi un avion SMURD, ale Inspectoratului General de Aviaţie.

„Avem 3.000 de pompieri, 6.800 de poliţişti şi peste 3.300 de autospeciale care vor acţiona în caz de nevoie în judeţele vizate de Cod galben. Şi poliţiştii de la circulaţie sunt în stradă, avem pregătite forţe de ordine şi s-a luat legătura cu toate inspectoratele de urgenţă pentru gestionarea situaţiilor de acest gen”, a declarat Gabriel Oprea, vicepremier şi ministrul Afacerilor Interne, la comandamentul de iarnă reunit la Guvern.

Potrivit şefului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), este posibil ca judeţele Teleorman, Olt, Dâmboviţa şi Argeş să intre sub incidenţa Codului portocaliu în zilele următoare.

Ion Sandu a spus, la videoconferinţa de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), că va continua să ningă, dar vremea rea nu va fi de lungă durată. Directorul ANM a precizat că sâmbătă va fi „o pauză”, iar duminică, vântul va continua să bată, însă nu la intensitatea de sâmbătă noapte.

În Oltenia, duminică şi luni, vântul va viscoli zăpada de pe câmp, dar nu se va impune niciun cod, însă temperaturile vor rămâne scăzute până la jumătatea săptămânii viitoare, a adăugat Ion Sandu.

„Vremea se va menţine rece până la jumătatea lunii februarie”, a subliniat Sandu.

Ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea

Potrivit specialiştilor, a doua parte a zilei de vineri, 6 februarie, şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă, aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Apoi, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, 7 februarie, ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea şi va continua să ningă, în general slab, până în orele după-amiezii.

Cantităţile de precipitaţii vor fi pe arii restrânse mai însemnate, cu precădere în Oltenia şi la munte şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

Vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând ninsoarea, în regiunile sudice, dar şi la munte, cu viteze de peste 50...60 km/h, iar în sudul Banatului vor depăşi 80 km/h. În cursul zilei de sâmbătă, 7 februarie, vântul va diminua treptat în intensitate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO