Cum se integrează Scutul de la Deveselul şi bateriile de rachete Patriot într-un sistem de apărare multistratificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România implementează un model de apărare multistratificată, care ia în considerare fiecare tip de ameninţare în parte. „Nu putem nega faptul că asistăm la o proliferare continuă a rachetelor balistice şi a ameninţărilor ce vin pe calea aerului, inclusiv rachete de croazieră, aeronave, elicoptere şi vehicule de zbor fără pilot (sau drone)”, susţine un oficial al producătorului american de armament Raytheon Missiles & Defense.

Reprezentatntul companiei spune că nu este practic să te bazezi pe un singur sistem de apărare aeriană pentru a răspunde eficient în faţa acestui spectru extins de ameninţări. În teorie, un sistem poate să îndeplinească acest obiectiv, dar nu este neapărat eficient. Există sisteme care răspund specific anumitor tipuri de ameninţări, cu anumite raze de acţiune, la anumite altitudini. O abordare de apărare multistratificată presupune să construieşti combinaţia potrivită de sisteme şi capabilităţi care pot lucra împreună pentru a asocia soluţia – sau interceptorul potrivit – pentru fiecare ameninţare în parte.

„Spre exemplu, nu este de dorit să foloseşti o rachetă care costă câteva milioane de dolari pentru a intercepta o dronă care l-a costat pe adversar câteva mii de dolari. Având sisteme integrate pe diferite niveluri de apărare, sisteme care comunică între ele, ai posibilitatea să utilizezi soluţia defensivă potrivită pentru fiecare ameninţare în parte, fiind eficient atât operaţional, cât şi din punct de vedere al costurilor. În general, ameninţările sofisticate au nevoie de interceptoare de mare valoare, în timp ce ameninţările mai puţin complexe pot fi anihilate utilizând soluţii mai puţin costisitoare. Aceasta este strategia utilizată de România. Sistemul Aegis Ashore pe care SUA îl operează în ţară ca parte a Abordării Europene Adaptive în Etape, ce asigură apărarea Europei, contracarează rachetele balistice cu rază lungă de acţiune. Sub acest sistem, Patriot acoperă următorul nivel de apărare şi contracarează rachete balistice tactice, rachete de croazieră şi o gamă largă de aeronave, inclusiv elicoptere. (...) În perspectivă, discutăm cu guvernul român pentru a adăuga, poate, sistemul NASAMS (National Advanced Surface-to-Air Missile System), pe care îl construim tot în colaborare cu KDA, pentru a acoperi ameninţările cu rază scurtă şi medie de sub apărarea oferită de Patriot. În acest moment, NASAMS este deţinut de 12 ţări, inclusiv SUA şi alte ţări din NATO. Sistemul cuprinde radarul Sentinel, Centrul de Distribuţie a Tragerii (FDC) dezvoltat de KDA şi o familie de rachete, ce asigură capabilităţi împotriva unei game largi de ameninţări”, precizează Tom Laliberty, vice president Land Warfare & Air Defense, o divizie a Raytheon Missiles & Defense. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort