Cum pot scăpa de dosare corupţii interceptaţi de SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a stabilit că interceptările făcute de SRI sunt ilegale. Decizia ar putea avea consecinţe foarte grave: probele din dosare grele de corupţie soluţionate cu supraveghere tehnică riscă să fie declarate nule.

Decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională o parte a unui articol din Codul de procedură penală care se referă la interceptarea suspecţilor riscă să arunce în aer o mulţime de dosare grele de corupţie, în care probele au fost obţinute prin interceptări ale SRI. Este semnalul de alarmă tras de experţii în drept consultaţi de „Adevărul“.

Mai exact, articolul 142, alineatul 1 din Codul de Procedură Penală, spune că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”, iar judecătorii CC susţin că articolul nu este suficient de clar pentru că nu sunt nominalizate instituţiile care pot să facă aceste interceptări pentru că legiuitorul a folosit sintagma „alte organe specializate ale statului”. Cu alte cuvinte, probe obţinute prin interceptări ale SRI, chiar şi cu mandat de la judecător, pot fi considerate nelegale. Asta pentru că în prezent toate interceptările telefonice, şi supravegherea tehnică în general, care sunt dispuse de judecători în dosarele penale se fac cu ajutorul SRI. Motivul: SRI deţine în propriul centru tehnic serverele de management al interceptării şi consolele de administrare şi operare ale tuturor firmelor care oferă servicii de comunicaţii, indiferent dacă este vorba de telefonie fixă sau mobilă. Cu alte cuvinte, toate interceptările care se fac în România trec numai prin aceste servere.

Ce spun experţii

Gheorghiţă Mateuţ, avocat şi profesor universitar dr. la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, susţine că, practic de acum probele obţinute prin supraveghere tehnică de organe ale statului, altele decât cele prevăzute explicit în lege, pot fi considerate nule.
„Fiind vorba de o metodă de obţinere a probelor foarte intruzivă, este clar că ea trebuie să fie încadrată în condiţii foarte stricte. De aceea trebuie menţionat care organ este abilitat să pună în executare mandate de supraveghere. Decizia Curţii Constituţionale poate fi motiv de revizuire în procesele penale. Se poate invoca nulitatea probelor rezultate din activităţi de supraveghere tehnică făcute de alte structuri decât organul de cercetare penală sau lucrători specializaţi din cadrul poliţiei. Cazurile trebuie repartizate pe categorii de organe, în funcţie de competenţele acestora“, a explicat, pentru „Adevărul“, Gheorghiţă Mateuţ.

La rândul său, Gheorghe Iancu, profesor de Drept constituţional şi fost Avocat al Poporului, arată că decizia Curţii Constituţionale este motiv de revizuire a dosarelor penale.
„Orice student la Drept a învăţat la Criminalistică faptul că nu scriptul pe care-l face poliţistul judiciarist după interceptarea audio sau video este probă în dosar, ci expertiza vocii din înregistrarea făcută de SRI. Procurorii lucrează numai cu SRI. Supravegherea arestului la domiciliu o face tot SRI. Peste 80% din dosarele DNA sunt soluţionate prin astfel de interceptări. Decizia Curţii este motiv de revizuire a dosarelor penale. Avocaţii vor avea de mâncat o pâine aici, ei vor spune că acele interceptări nu au fost probe legale“, a declarat Gheorghe Iancu.

Dana Garbovan, preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), a explicat de ce este justificată modificarea articolului de lege: cetăţenii trebuie să ştie cine îi interceptează.
„Curtea Constituţională a dat acestă decizie pentru că sintagma «alte organe specializate ale statului» nu este suficient de specifică. Din minuta publicată de Curte rezultă că în materia drepturilor fundamentale şi a acestor măsuri care sunt foarte intruzive în viaţa privată a oamenilor, este necesar ca legea să fie accesibilă şi suficient de concretă astfel încât cetăţenii să ştie exact cine sunt organele care pun în executare mandatele de interceptare. SRI este unica autoritate în materie de interceptări. Aştept cu interes motivarea Curţii“, a declarat Dana Garbovan.
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor