Cristina Tarcea, preşedintele Curţii Supreme: „Voi sesiza CSAT. Asistăm la o periclitare a actului de justiţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristina Tarcea, şefa Curţii Supreme, a denunţat joi, în cadrul CSM, presiunile la care este supusă instituţia pe care o conduce „acum când trebuie să se pronunţe sentinţe în dosare grele”, şi a susţinut că va sesiza personal Consiliul Superior de Apărare al Ţării.

Şefa Curţii Supreme a acuzat faptul că se fac presiuni asupra instituţiei pe care o conduce, şi a susţinut că va sesiza CSAT şi Inspecţia Judiciară.

Reactia dură a judecătoarei Cristina Tarcea vine după ce Romanian Community Coalition a anunţat că a adresat CSM o cerere de clarificare a împrejurărilor şi scopului prin care magistratul ar fi frecventat vilele de protocol ale SRI.

„Am intrat şi eu aseară în posesiea unei sesizari în care sunteţi invitaţi să mă întrebaţi dacă am încălcat dispozitiile legale si sunteti sesizaţi cu faptul ca sunt o frecventa vizitatoare a caselor de protocol. Eu am subliniat faptul că, într-o societate normală, cine face o afirmaţie trebuie să o demonstreze. Dar noi nu suntem într-o societate normală, suntem într-o societate caracterizată printr-o paranoia generală, suntem într-o societate în care orice slăbiciune, reală sau nereală, se speculează pentru a se aduce umbre asupra actului de justiţie. Puţin îmi pasă de imaginea mea, dar îmi pasă de imaginea mea atunci când această imagine se răsfrânge asupra imaginii Înaltei Curţi şi asupra imaginii judecătorilor care trebuie să pronunţe în această perioadă nişte soluţii în dosare grele", a precizat Cristina Tarcea.

Tarcea a subliniat faptul că aceste afirmaţii vin tocmai în momentul în care Curtea Supremă trebuie să se pronunţe în mai multe dosare grele, după cum le-a numit ea. Printre acestea se numără şi pronunţarea, în primă fază în dosarul liderului PSD, Liviu Dragnea, pronunţare care este aşteptată săptămâna viitoare.

„Afirmaţiile umbresc persoanele din sistemul de justiţie şi actul de justiţie în sine, şi ele apar în spaţiul public exact acum când Curtea Supremă trebuie să pronunţe sentinţe în mai multe dosare grele”, a mai afirmat Cristina Tarcea.

Judecătoarea a negat şi în plenul CSM legăturile cu SRI şi vizite la vilele de protocol.

"Vreau să fac o mărturisire publică şi să recunosc faptul că în ultima perioada am început să am o pasiune extrem de ciudată pentru case de protocol. Dintr-o publicaţie de o anumită orientare politică am aflat că tocmai am primit mită de la Guvernul PSD o casă de la RAAPPS, iar de la o altă publicaţie, de o altă orientare politică, am aflat că sunt obişnuită tot a caselor de protocol ale SRI. Nu îmi trece prin cap să mă mut într-o casă de protocol şi nici să fac vreo vizită. Am dezvoltat doar relaţii interinstituţionale cu toate instituţiile. Şi cu Parchetul General şi SRI", a declarat Cristina Tarcea la CSM.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco