Contrabandişti de ţigări din Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, reţinuţi de DIICOT. Prejudiciu de 616.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine:IGPR

Două grupări de contrabandişti de ţigări care acţionau pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Maramureş au fost destructurate de poliţiştii şi procurorii DIICOT, cinci persoane fiind reţinute  pentru 24 de ore. Începând cu anul 2013, contrabandiştii au adus în ţară 3.000 de baxuri de ţigări şi au creat un prejudiciu de 616.000 de lei.

Procurorii DIICOT Bistriţa-Năsăud au dispus reţinerea pentru 24 de ore a cinci persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă, evaziune fiscală, deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj şi neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor periculoase care au devenit deşeuri.

Prejudiciu de 616.000 de lei

Pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Maramureş au activat două grupări specializate în activităţi de contrabandă ce au cauzat un prejudiciu de aproximativ 616.000 lei. Începând cu anul 2013, membrii celor două grupări ar fi introdus ilegal peste 1.120.000 de ţigarete de contrabandă, din Ucraina în România, prin zona de frontieră montană din proximitatea localităţii Crasna Vişeului, ţigarete pe care, mai apoi, le-au comercializat în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj.

„În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2013, membrii celor două grupări ar fi introdus ilegal peste 1.120.000 de ţigarete de contrabandă, din Ucraina, pe teritoriul României, prin zona de frontieră montană din proximitatea localităţii Crasna Vişeului, ţigarete pe care, mai apoi, le-au comercializat pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Cluj. O parte dintre acestea, respectiv 320.000 ţigarete au fost capturate în cadrul activităţilor investigative desfăşurate”, arată comunicatul de presă al DIICOT.

Sursa citată mai spune că liderul grupării a disimulat provenienţa sumelor de bani obţinute din contrabanda cu ţigări prin introducerea acestora în circuitul financiar al societăţii pe care o administrează şi nu ar fi înregistrat în totalitate veniturile realizate din vânzarea unor mărfuri.

Ce au găsit anchetatorii la percheziţii

„La data de 13.11.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au efectuat un număr de 11 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate o armă letală mixtă cu destinaţia vânătoare, aflată în circuitul ilegal şi care ar proveni din acte de contrabandă, 4 cartuşe cu glonţ, deţinute ilegal, 32,4 kg carne vânat despre care există suspiciuni că ar proveni dintr-o acţiune de braconaj, un autoturism de teren care a fost utilizat la braconaj şi cantitatea de 570 litri alcool, deţinut în afară unui antrepozit fiscal autorizat. Totodată, au mai fost indisponibilizate: cantitatea de 180 litri deşeuri de substanţe periculoase care trebuiau eliminate de deţinător, 57 telefoane mobile, 16 cartele SIM, 3 staţii de emisie-recepţie, precum şi sume de 9363 lei, 12.880 euro, 420 lire sterline şi 2.000 dolari”, mai indică sursa menţionată.

În cursul zilei de sâmbătă, un inculpat va fi prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

„Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul SCCO, SAS, SIC şi Poliţiei Municipiului Bistriţa din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud şi al poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, a conchis sursa amintită.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”