Consiliul pentru Combaterea Discriminării a pierdut procesul cu Cristian Tudor Popescu. Instanţa a anulat amenda dată jurnalistului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti i-a dat, marţi, câştig de cauză jurnalistului Cristian Tudor Popescu în disputa cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării care îl amendase cu 1.000 de lei pentru că a comparat-o pe Viorica Dăncilă cu un pavian. Decizia nu e definitivă. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a caracterizat decizia magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti drept un act de curaj.

„Este un act de curaj. Este o decizie care nu este pe placul actualei puteri, şi un semn că magistraţii nu-şi vor pierde curajul în faţa războiului care este dus împotriva lor”, a declarat C. T. Popescu pentru Digi24 la aflarea deciziei tribunalului. 

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a votat, în ianuarie, în unanimitate o hotărâre prin care Cristian Tudor Popescu a fost amendat contraventional cu o mie de lei pentru că a comparat-o într-o emisiune la Digi 24 pe Viorica Dancila cu un pavian cu mantie. CNCD a considerat că asocierea reprezintă hărţuire şi încalcă dreptul la demnitate, potrivit unui comunicat. Tot cu o mie de lei a fost sancţionat si moderatorul emisiunii, Cosmin Prelipceanu, pentru lipsa de reactţie.

 "Faptele celor 2 jurnalişti exced libertăţii de exprimare în conformitate cu legislaţia din România şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului", arata comunicatul Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării.

Cristian Tudor Popescu a anunţat că va contesta decizia CNCD în instanţă.  

“Întrucât acest organism CNCD s-a autosesizat în legătură cu o aşa zisă discriminare pe care aş fi comis-o, deci nu a fost vorba de o reclamaţie din partea unei persoane sau organzaţii, ci de autosesizarea unei singure persoane din CNCD şi întrucât mi s-a trimis drept referinţă de discuţie în citaţia respectivă o aşa zisă ştire a site-ului stiripesurse.ro, de fapt un comentariu tendenţios sub un titlu mincinos, şi nu pură şi simplă înregistrare a ceea ce am spus la digi24, am anunţat CNCD în scris că nu mă voi prezenţa la audieri. Consider că acţiunea CNCD este profund părtinitoare, este un gest de servilism faţă de putere şi este o nedreptate evidenţă având în vedere că nu am comparat-o în nici un fel pe doamna Dancila cu o maimuţă. Mă voi consulta cu un avocat pentru a vedea care sunt paşii de urmat în instanţa în vederea contestării”, declara, pentru Hotnews, Cristian Tudor Popescu la acea dată. 

În replică, preşedintele CNCD, Csaba Asztalos declara că „îi recomand lui Cristian Tudor Popescu să citească legea, ordonanţa 137 pe 2000, şi să vadă care e definiţia hărţuirii, dincolo de DEX“, a declarat la Digi24 . „În 15 ani de activitate a CNCD am avut nenumărate autosesizări, deci nu e singura. (...) În acest caz am luat în discuţie dacă prin această exprimare s-a creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa imaginii femeii în spaţiul public în politică. Vorbim de condiţia femeii în politică, de caricaturizarea imaginii femeii în politică“, a explicat preşedintele CNCD. 

Acesta a mai precizat că s-a adus atingere demnităţii umane în acest caz şi s-a creat o atmosferă ostilă degradantă la adresa premierului României.

Totodată, Asztalos subliniază că CTP e un formator de opinie, drept urmare punctul lui de vedere şi părerile lui au alt efect în societate. De asemenea, preşedintele CNCD pune sub semnul întrebării elementul de interes public al comentariului privind coafura Vioricăi Dăncilă. „Putea să discute despre capacitatea, pregătirea unei femei nominalizate pentru o funcţie publică, dar aspectul fizic şi asemănarea realizată de el n-a avut nicio relevanţă“, a declarat la acea vreme Asztalos.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă