Concluzii după exerciţiul de alarmare. Arafat: „Nu putem spune că dispunem de un sistem de alertare eficient”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are nevoie de un sistem integrat de avertizare care să permită alarmarea unui număr mare de cetăţeni, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, locotenent colonel Cristian Radu, precizând că din numărul total al echipamentelor de avertizare şi alarmare, pe timpul exerciţiilor desfăşurate, gradul de audibilitate a fost de 48%.

Totodată, el a subliniat necesitatea creşterii de echipamente de avertizare şi alarmare şi a atras atenţia că este nevoie de căi alternative pentru transmiterea mesajelor către populaţie. Potrivit oficialului IGSU, pe timpul exerciţiului de alarmare, 6.045 de sirene au fost funcţionale, iar 635 nu au funcţionat, potrivit Agerpres.

Prezent la conferinţă, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a atras atenţia că, deşi se cunoşteau date despre exerciţiu — zile, ore — nu există un sistem eficient de alertare al populaţiei, una dintre probleme fiind activarea sirenelor.

''Nu putem spune că dispunem de un sistem de alertare eficient. La nivel local au fost greutăţi în pornirea sirenelor, mai mult din caza factorului uman. Centralizarea comenzii sirenelor este foarte importantă. Am încercat soluţii alternative, una fiind aplicaţia departamentului care funcţionează, dar răspândirea este limitată la acest moment'', a arătat oficialul MAI.

„Jumătate din populaţia ţării nu a auzit sirenele”

La rândul său, ministrul Comunicaţiilor; Augustin Jianu a declarat că, având în vedere gradul de acoperire, precum şi timpii de alertare şi reacţie a populaţiei este nevoie de un sistem complementar alternativ de alarmare care să folosească telefoanele mobile ale cetăţenilor, potrivit TVR.

El a anunţat că la începutul lunii mai va avea discuţii cu operatorii de telefonie mobilă. Jumătate din populaţia ţării nu a auzit sirenele şi acesta este un lucru extrem de grav, a subliniat Ministrul Comunicaţiilor.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort