Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis că persoanele care vin din Ucraina nu vor sta în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, vineri, că persoanele care vin din Ucraina în România sunt exceptate de la măsura carantinei, fie că vin direct, fie că ajung după ce au tranzitat Republica Moldova.

„Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat Hotărârea numărul 9 prin care se modifică şi completează Hotărârea CNSU nr. 6 din 31.01.2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, în sensul exceptării de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc în România din Ucraina, indiferent dacă sosesc direct din Ucraina sau tranzitează Republica Moldova”, a transmis, vineri, CNSU. 

CNSU a precizat că decizia a fost luată din cauza degradării „situaţiei de securitate din Ucraina şi creşterea însemnată a numărului de persoane care au intrat în România prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina precum şi cele care se află în punctele de trecere a frontierei şi intenţionează să intre pe teritoriul naţional”. 

 Potrivit Poliţiei de Frontieră, până joi, la ora 16.00 când a fost transmisă ultima raportare, au intrat din Ucraina 5.300 de persoane, români şi străini, creşterea fiind de 120% faţă de ziua precedentă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute