Combinatul Oțelu Roșu a fost achiziționat oficial de grupul UMB. Investiția va crea peste 600 de locuri de muncă

0
Publicat:

Dorinel Umbrărescu, cel mai mare constructor de drumuri din România, a achiziționat oficial combinatul Oțelu Roșu, în urma unei tranzacții de 141 de milioane de lei.

Oțelu Roșu a fost cumpărat oficial de Umbrărescu/FOTO: Daniel Guță Adevărul

Combinatul este unul dintre cele mai vechi din lume, deschis acum 230 de ani, iar în urma revitalizării va oferi peste 600 de locuri de muncă.

Societatea Eco Wind Power, controlată de familia antreprenorului Dorinel Umbrărescu, cel mai important constructor de drumuri din România, a achiziționat în activele combinatului siderurgic Oțelu Roșu în urma unei licitații la care a fost ofertant unic, scrie Profit.

Activele combinatului au fost evaluate la o valoare de piață de 138,76 milioane lei, din care grosul a fost reprezentat de construcții (peste 72 milioane lei), echipamente tehnologice (peste 47 milioane lei) și terenuri (peste 14 milioane lei).

Intenția lui Umbrărescu privind cumpărarea combinatului este de ceva vreme subiectul discuțiilor în mediul politic, Marcel Ciolacu declarând că că grupul UMB al familiei va investi la Oțelu Roșu peste 300 milioane euro și va crea, în prima fază, circa 600 locuri de muncă.

Laminorul Danube Metallurgical Enterprise (LDME) a cumpărat în 2019 unitatea de prelucrare siderurgică de la Oțelu Roșu de la Ductil Steel, deținută în trecut de grupul rus Mechel. După 4 ani, compania a intrat în insolvență.

La combinatul secular se produceau țevi de oțel cu conținut scăzut, mediu sau ridicat de carbon și oțel aliat, pentru laminarea ulterioară a barei de armare din beton, sârmă și oțeluri speciale.

Combinatul Oțelu Roșu este unul dintre cele mai vechi din lume și funcționează de aproape 230 de ani, fiind atestat documentar prima dată în 1796, în vremea Imperiului Habsburgic.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă