Codruţ Sereş şi foştii şefi de la Hidroelectrica au fost trimişi în judecată pentru subminarea economiei naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Click Codrut Sereş

Fostul ministru al Economiei, Codruţ Sereş, a fost trimis în judecată astază de procurorii DIICOT într-un nou dosar, în care este acuzat că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA. Prejudiciul în acest dosar este de aproximativ 165 de milioane de dolari.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală îl acuză pe Codruţ Sereş de complot şi subminarea economiei naţionale, informează DIICOT. În acest dosar procurorii i-au mai deferit justiţiei pe cei care făceau parte din conducerea Hidroelectrica, respectiv pe Eugen Pena, fost director general, Victoria Geormăneanu, fost director economic, George Lavinius Asan, director furnizare, Nicolae Opriş, fost şef Serviciu Marketing - Furnizare, Traian Oprea, director general, Georgeta Iosif, director economic.


Asocierea infracţională


Potrivit probelor din dosar, Eugen Pena a iniţiat şi a constituit o asociere infracţională, împreună cu Traian Oprea, Victoria Geormăneanu, George Lavinius Asan, Nicolae Opriş şi Georgeta Iosif şi au desfăşurat activităţi infracţionale care au produs un prejudiciu considerabil patrimoniului societăţii şi bugetului consolidat al statului.
Activitatea infracţională a vizat modalitatea de contractare a cantităţilor de energie electrică rezultate din producţia proprie şi din achiziţiile de la alţi producători, în condiţii total nefavorabile societăţii şi a condus la imposibilitatea asigurării, în anumite perioade de timp, a rezervei de putere necesare funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional - ramură strategică a economiei naţionale, aspect de natură să submineze economia naţională.


Preţerile la energie, neschimbate pe timp de secetă


Echipa de conducere esre acuzată că, în cursul anului 2003, în contextul apariţiei fenomenului de secetă hidrologică pentru fluviul Dunărea şi a prognozelor meteorologice privind situaţia hidrologică pe râurile interioare, nu au invocat clauza de forţă majoră inserată în contractele de furnizare a energiei electrice, până la normalizarea regimului hidrologic, şi nici nu au luat măsuri în vederea renegocierii preţurilor, cu consecinţa înregistrării unei pierderi financiare considerabile de către SC Hidroelectrica SA.


Astfel, în condiţiile efectelor negative ale secetei hidrologice asupra funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional, acuzaţii nu a uprocedat pentru reducerea cantităţilor de energie electrică aferente contractelor comerciale încheiate cu consumatorii eligibili şi furnizorii licenţiaţi de pe piaţa concurenţială, ci au acţionat în sensul onorării în totalitate a cantităţilor contractate sau chiar depăşirii acestora, prin achiziţia de energie de la producătorii termo, la preţuri mult mai mari decât cele stabilite conform contractelor de vânzare de energie electrică, spun procurorii DIICOT.


Au cumpărat energie scumpă şi au vândut-o ieftin


Totodată, în perioada 2002 – 2003, acuzaţii au dispus cumpărarea de energie electrică de la SC Termoelectrica SA la preţuri mari şi au revândut energia electrică către furnizorii licenţiaţi şi consumatorii eligibili la preţuri mult diminuate faţă de preţurile stipulate în contractele încheiate cu aceştia.
În perioada 2003 - 2004, ei au acţionat în sensul încheierii în mod ilegal a unui număr de patru contracte de furnizare de energie electrică, cu majorarea cantităţilor de energie electrică pe o perioadă de 9- 10 ani, deşi SC Hidroelectrica SA nu avea dreptul să încheie în această perioadă contracte pe piaţa concurenţială pentru furnizare de energie electrică şi nici acte adiţionale la contractele aflate în derulare.


Sereş, acuzat de nedenunţare infracţiunilor


În ceea ce-l priveşte pe Ioan Codruţ Sereş, anchetatorii au stabilit că, în calitate de Ministru al Economiei şi Comerţului, a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii SC Hidroelectrica SA, prin nedenunţarea şi omisiunea sesizării organelor judiciare a faptelor ilicite de care a luat cunoştinţă prin natura funcţiei deţinute, a dispus efectuarea de modificări asupra materialul realizat de Corpul de Control şi nu a luat măsurile care se impuneau pentru ca activitatea SC Hidroelectrica S.A. să se deruleze în mod legal.
Prin modalităţile descrise, acuzaţii au pus în pericol Sistemul Energetic Naţional şi au cauzat un prejudiciu în sumă de aproximativ 5.400 miliarde lei, echivalentul a 165 milioane de dolari.


Sechestru pe bunurile inculpaţilor


În scopul acoperirii prejudiciului, procurorii DIICOT au dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra mai multor autoturisme, imobile – locuinţe şi terenuri, precum şi sume de bani aparţinând inculpaţilor, în valoare totală de aproximativ 6.000.000 lei, 400.000 euro şi 200.000 de dolari.
Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor. Suportul informativ în documentarea cauzei a fost asigurat de către SRI. Faţă de alte persoane ce au contribuit la săvârşirea faptelor cercetările continuă în scopul documentării întregii activităţi infracţionale.
Cauza a fost trimisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


Al doilea dosar pentru fostul ministru al Economiei


Codruţ Sereş a mai fost trimis în judecată într-un dosar, înn 30 martie 2009, alături de fostul ministru al Economiei şi Comunicaţiilor Zsolt Nagy şi alte patru persoane - Gabor Kerekeş, Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetăţean româno-englez, Michal Susak, cetăţean ceh şi Mustafa Oral, cetăţean turc.
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 - 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Codruţ Şereş este acuzat şi de trădare prin transmiterea de secrete, iar pentru Michal Susak şi Mireca Călin Flore s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de complicitate la spionaj.


Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie