„Cocaina din mare” - Şeful Poliţiei va sesiza Parchetul pentru neglijenţă cu privire la şeful de la Antidrog Tulcea. „Au dispărut 30 de saci cu droguri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, a declarat luni dimineaţă că va sesiza Parchetul pentru neglijenţă în serviciu cu privire la şeful de la Crimă Organizată şi Antidrog Tulcea pentru modul în care a gestionat cazul „Cocaina din mare”. Din cauza acţiunii deficitare a Poliţiei ar fi dispărut 30 de saci cu cocaină.

„În primul rând i s-a întrerupt împuternicirea (şefului de la Crimă Organizată şi Antidrog Tulcea – n. red.), este cercetat în prealabil şi vom sesiza Parchetul cu privire la neglijenţă în serviciu. Mai sunt şi alte nereguli, dar mici”, a declarat Buda, citat de g4media.

Întrebat ce i se impută Ioan Buda a răspuns: ”Faptul că a fost informat şi nu a raportat la timp. Dacă rapoorta la timp şi acţiunea se desfăşura într-un mod mult mai rapid”.

Buda a precizat că aproximativ 30 de saci cu cocaină au dispărut din cauza şefului de la Crimă organizată şi antidrog Tulcea. 

Săptămâna trecut, conducerea Poliţiei a dispus verificări cu privire la modul în care poliţiştii din Tulcea au gestionat ancheta “Cocaina din mare” şi au ratat în martie capturarea a aproape o tonă de cocaină ambalată în 30 de saci de rafie albă. “În ceea ce priveşte modul de acţiune anterior sesizării unităţii de parchet, conducerea Poliţiei Române a dispus efectuarea de verificări, prin Direcţia de Control Intern, pentru stabilirea modului de intervenţie a poliţiştilor”, se arată într-un comunicat al Poliţiei române.

IGP a anunţat că a dispus verificări după ce G4Media.ro a publicat în exclusivitate rechizitoriul DIICOT Tulcea prin care au fost trimişi în judecată în stare de arest doi cărăuşi sârbi.

Potrivit acestui document pe 21 martie, un paznic de la staţia de betoane Glacial Prod din Sarichioi, Tulcea, a descoperit că într-o dubiţă parcată în curte erau 30 de saci de rafie încărcaţi.

Omul văzuse doi cetăţeni sârbi care se certau (ancheta a stabilit ulterior că se certau pentu că era prea puţină cantitate de cocaină după ce o barcă cu o tonă de stupefiante naufragiase lângă Sfântu Gheorghe). Paznicul a văzut că sârbii au încuiat dubiţa şi au pus cheia pe roata stânga faţă, după care au plecat.

Paznicul a deschis dubiţa şi a luat un pachet pe care scria Cartier şi l-a predat şefului de post din Sarichioi. Până acesta şi-a alertat însă colegii şi a venit Poliţia, cărăuşii sârbi s-au întors şi au preluat marfa. Poliţia a mai găsit în dubiţă doar hârtie igienică şi nişte mănuşi chirurgicale.

Potrivit rechizitoriului DIICOT, sârbii au plecat cu două autotrenuri şi au mutat încărcătura dintr-unul într-altul pentru a li se pierde urma. Până la urmă, cei doi au fost prinşi, unul la Buşteni, altul la Porţile de fier şi ambele tiruri au fost găsite, dar drogurile nu au mai fost găsite.

Potrivit unor surse judiciare, în cei 30 de saci de rafie erau aproape o tonă de cocaină. Drogurile ar fi ascunse undeva în România şi procurorii DIICOT le caută.

Altă tonă de cocaină a fost găsită pe 24 martie în barca naufragiată şi altă cantitate de aproape o tonă a fost găsită pe litoralul românesc şi bulgăresc.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate