CNA a cerut doi jandarmi la şedinţa de marţi, la care s-a dezbătut situaţia televiziunii DD TV, a lui Dan Diaconescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNA a solicitat prezenţa a doi jandarmi la şedinţa de marţi   FOTO Adevărul

Situaţie neobişnuită la şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Doi jandarmi au fost prezenţi pentru câteva minute la şedinţă, prezenţa lor fiind solicitată de instituţia în cauză. Printre punctele de pe ordinea de zi s-a numărat şi situaţia televiziunii DD TV, controlată de Dan Diaconescu.

Jandarmii au intrat în sala de şedinţe a CNA marţi, în jurul orei 14.40, şi au asistat pentru câteva minute la şedinţa care era în curs de desfăşurare. Ulterior, cei doi jandarmi au ieşit din sala de şedinţe a CNA.

Sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului se află într-o clădire din Bucureşti a cărei intrare este în mod curent păzită de jandarmi, însă, până în prezent, niciun jandarm nu a mai fost prezent la o şedinţă a Consiliului, potrivit Mediafax.

CNA a solicitat prezenţa jandarmilor în sală

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Irina Drăgan, a declarat că prezenţa jandarmilor în sală a fost solicitată de CNA, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la şedinţa de marţi.

Întrebaţi de presa prezentă la şedinţa CNA, mai mulţi membri ai Consiliului, inclusiv preşedintele Laura Georgescu, au declarat că nici măcar nu au sesizat că doi jandarmi au fost prezenţi în sala de şedinţe a CNA.

Ordinea de zi a şedinţei CNA de marţi cuprinde mai multe puncte, între ele numărându-se şi situaţia televiziunii DD TV, controlată de Dan Diaconescu. Diaconescu a fost prezent la sediul CNA  şi a precizat că este împuternicit să reprezinte DD TV (Direct Digital TV) de către acţionarii televiziunii (Ion Florin Floştoiu, Iulius Mario Diaconescu şi Al Attar Khaldoun).

Cei doi jandarmi au intrat în sala de şedinţe a CNA înainte de discutarea situaţiei DD TV şi nu au asistat la dezbaterile membrilor cu privire la această televiziune.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”