Circa opt tone de echipamente medicale, oferite de România autorităţilor libaneze, pentru a gestiona efectele exploziei de la Beirut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenţei internaţionale din partea guvernului libanez. FOTO EPA-EFE

România oferă autorităţilor libaneze circa opt tone de materiale medicale, pentru a fi folosite în gestionarea efectelor exploziei de la Beirut. Materialele vor fi transportate, sâmbătă, în Liban cu două aeronave C-130 Hercules şi C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române. Totodată, doi reprezentanţi ai IGSU vor însoţi echipajul şi vor asigura predarea materialelor medicale.

”România răspunde apelului de sprijin venit din partea autorităţilor libaneze. Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi oferite autorităţilor libaneze pentru gestionarea efectelor exploziei produsă la un depozit de azotat de amoniu din Beirut, la data de 4 august”, au transmis, vineri seară, într-un comunicat de presă comun, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi Ministerul Apărării Naţionale.

Tara noastră s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenţei internaţionale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă. 

”Guvernul României, societatea civilă şi reprezentanţii diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat, iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez. Forţele Aeriene Române s-au implicat în acest demers şi au pus la dispoziţie două aeronave (C-130 Hercules şi C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor”, se arată în document.

De asemenea, două cadre ale IGSU vor însoţi echipajul care va asigura transportul aerian şi vor asigura predarea materialelor medicale către autorităţile responsabile din Liban. 

Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecţie civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autorităţile în coordonarea forţelor de intervenţie şi a asistenţei internaţionale.

Aeronavele Forţelor Aeriene Române urmează să decoleze spre Liban sâmbătă, de pe Baza 90 Otopeni.

Bilanţul victimelor exploziilor care au distrus o mare parte a portului Beirut a crescut la 154 de morţi, a anunţat vineri ministrul libanez al Sănătăţii Hamad Hasan, citat de agenţia oficială libaneză de presă NNA, relatează Reuters.

Hamad Hasan a anunţat că aproximativ 20% dintre cele 5.000 de persoane rănite în exploziile de marţi au necesitat o spitalizare şi că 120 dintre ele se află într-o stare gravă, potrivit NNA.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete