Cinci familii din Bacău se vor muta în locuinţe modulare după ce casele lor au fost afectate de alunecări de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 40 de persoane au fost afectate de alunecările de teren din judeţul Buzău FOTO Adevărul

Cinci familii din satul Gâşteni, judeţul Bacău vor beneficia de locuinţe modulare puse la dispoziţie de Ministerul de Interne. Măsura a fost luată după ce mai multe locuinţe din zonă au fost afectate de o alunecare de teren care a avut loc pe 30 martie.

Miercuri a fost aprobată Hotărârea de Guvern propusă de ministrul de Interne Gabriel Oprea prin care vor fi scoase din rezervele de stat şase locuinţe modulare pentru protecţia mai multor persoane afectate de alunecarea de teren care a avut loc pe 30 martie în comuna Răcăciuni, satul Gâşteni, judeţul Bacău.

În cele şase locuinţe modulare vor fi relocate cinci familii, însumând 21 de persoane, dintre care 11 copii şi 10 adulţi, care au cerut sprijinul autorităţilor după ce casele în care locuiau au fost afectate.

Locuinţele modulare, care reprezintă ajutoare umanitare de urgenţă acordate cu titlu gratuit, vor ajunge, în cel mai scurt timp, în localitatea afectată, unde vor fi amplasate prin grija autorităţilor locale.

15 case afectate de alunecările de teren

Mai multe zone din judeţul Buzău au fost afectate de alunecări de teren produse ca urmare a ploilor care au căzut în ultimele zile. 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, au precizat, miercuri, că 15 case dintr-un cartier al localităţii Gâşteni, comuna Răcăciuni, sunt afectate de alunecările de teren, după ce un deal întreg, care nu figura ca zonă de risc, a luat-o la vale în cursul serii de marţi.

Din acest motiv, în urma dispoziţiei primarului din Răcăciuni, 43 de persoane, din care 18 copii, care locuiau în respectivele imobile au fost evacuate în cursul nopţii de luni spre marţi cu ajutorul pompierilor, potrivit Mediafax.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

43 de oameni evacuaţi în miezul nopţii înainte ca locuinţele să le fie înghiţite de pământ. 18 sinistraţi sunt copii

43 de persoane, între care 18 copii, au fost evacuate din locuinţe de către autorităţi, în cursul nopţii de luni spre marţi, în urma unor alunecări de teren produse în localitatea băcăuană Gâşteni, sinistraţii cazându-se temporar la rude, alte gospodării din sat fiind în pericol.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut