Christian Mititelu, fost director BBC România, după demiterea lui Bjoza: Declaraţiile premierului nu vor ajuta nici partidul, nici ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Christian Mititelu, fost director al BBC România, scrie pe pagina sa de socializare despre efectele pe termen lung pe care le va avea demiterea lui Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist.

Redăm mai jos întreaga postare: 

Domnul Cîţu şi trecutul

După 30 de ani de aşteptare, parlamentul a extins legea care acorda unele drepturi pesoanelor întemniţate, internate abuziv, deportate etc. în timpul regimului comunist. Vor putea beneficia soţii/soţiile (cu condiţia să nu se fi recăsătorit!) şi copii acestora. Decretul-lege, modificat în ceasul al 12-lea, nu se aplică însă, citez: „persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi copiilor acestora”. Mişcarea legionară s-a autodizolvat în 1941, şi copiii acestor persoane – dacă mai sunt în viaţă - ar avea astăzi peste 80 de ani. Şi ei au suportat persecuţiile la care au fost supuse familiile foştilor deţinuţi politici şi ai celor executaţi sau morţi în închisori. Dar iată că, în cazul lor, legea statuează la articolul 14 o flagrantă discriminare, deşi este evident că un copil nu poate fi considerat răspunzător de faptele părinţilor. 

În noiembrie, imediat după votarea legii, Comitetul de Conducere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici a protestat printr-un comunicat. Preşedintele AFDPR, dl. Octav Bjoza era până săptămâna trecută şi subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (el însuşi fusese decorat pentru meritele sale de către Preşedintele Iohannis). Postul era mai curând onorific. Dar iată că pe 17 martie, Premierul Florin Cîţu l-a eliberat din funcţie pe dl Bjoza.

Conform Mediafax, dl Cîţu a motivat decizia sugerând că dl Bjoza  ar fi pus în discuţie dimensiunile Holocaustului şi ar fi încercat să pună pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România. În ce fel ar fi pus în discuţie dimensiunile Holocaustului – o acuzaţie gravă - nu rezultă. Iar referirea la primii şefi ai Securităţii din comunicatul  redactat cu mult patos al AFDPR, nu poate fi interpretată cu bună credinţă ca incriminând o întreagă etnie. Reacţionând atât de apăsat, Premierul Cîţu nu pare să fi luat în calcul frustarea resimţită de cei persecutaţi sub regimul trecut faţă de adăugarea la lege, fără consultarea AFDPR, a unui articol discriminatoriu.

Tot conform Mediafax, dl Cîţu ar fi spus că încercarea de a aduce argumente ca urmaşii criminalilor de război (n.b. legea vorbeşte de cei condamnaţi pentru crime contra umanităţii), naziştilor sau fasciştilor să beneficieze de drepturi din partea statului român este un afront şi o mare nedreptate faţă de toţi cei care au suferit din cauza ororilor comunismului şi Holocaustului. Iar o asemenea atitudine a unui demnitar ar fi extrem de periculoasă pentru valorile democratice câştigate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. 

Premierul Cîţu are tot dreptul să demită un secretar de stat incomod, cu care nu se înţelege, sau care nu se conformează politicii guvernului. Dar nu cred că poate invoca argumente de genul celor care se regăsesc în limbajul şi conţinutul declaraţiilor citate. Datorită vârstei, sau anilor petrecuţi la studii în străinătate, sau poate pentru că în familia sa nimeni nu a resimţit direct sau indirect persecuţiile suferite de sute de mii de români în timpul comunismului, dl Cîţu nu poate gândi ca dl Bjoza, chiar dacă liberalii şi premierul  s-au pronunţat pentru deschiderea unui Muzeu al ororilor comunismului. 

Încerc să cred că declaraţiile citate au fost redactate de un consilier zelos al Premierului, căci nu mi se par cumpănite. Nu vor ajuta partidul care l-a promovat în fruntea guvernului, deoarece naţionaliştii reali sau falşi vor culege voturi de pe urma lor. 

Nu vor ajuta nici ţara, perpetuând o rană deschisă pentru o parte a societăţii româneşti. România traumatizată de evenimentele din anii 40 şi 50, ca şi de cele petrecute în decembrie 1989 şi în lunile ce au urmat are nevoie de reconciliere nu de sare presărată peste răni.   

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete