Cererea lui Nicolae Popa de rejudecare a dosarului FNI a fost respinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Popa cere rejudecarea dosarului FNI în care a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Cererea lui Nicolae Popa de rejudecare a dosarului prăbuşirii FNI a fost respinsă astăzi de judecătorii Tribunalului Bucureşti. El trebuie să execute în acest dosar o pedeapsă de 15 ani de închisoare.

Fostul director al Gelsor Nicolae Popa (45 de ani) a susţinut în cererea de rejudecare a dosarului FNI că nu s-a mai întors în ţară, întrucât ar fi găsit oportunităţi pentru a lucra la o societate comercială şi de a-şi deschide o afacere în Indonezia.

„Nu ştiam de proces, nu ştiam de condamnare”


„Eu nu m-am sustras de la executarea niciunei pedepse, întrucât nu am avut cunoştinţă nici de vreun proces deschis împotriva mea şi nici de vreo condamnare. Pur şi simplu, am rămas în Bali (Indonezia), deoarece era un loc unde îmi puteam câştiga existenţa, iar în continuare mi-am văzut de treburile mele, fără să mă mai intereseze viaţa socială din România", notează cel considerat tatăl prăbuşirii FNI.

Mai multe detalii despre acest process în articolul
Tatăl FNI face pe Popa prostu’

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare