Cercetătorul Cristian Apetrei: De ce imunizarea prin boală nu este o variantă bună

Cercetătorul Cristian Apetrei, profesor de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, explică într-o postare pe Facebook de ce imunizarea prin infectare nu este o variantă la fel de bună ca aceea prin vaccinare.

Imunizarea naturală produce răspunsuri de intensitate variabilă, în funcţie de intensitatea îmbolnăvirii sau de starea sistemului imun, explică specialistul. Pe de altă parte, vaccinurile sunt proiectate pentru a produce cel mai bun răspuns imun cu cele mai puţine efecte secundare. Un exemplu în acest sens este hepatita virală B: „Răspunsul imun insuficient la boală duce la cronicizare; hiper răspunsul imun la boală este de asemenea dăunător. Imunizarea cu vaccin subunitar a rezolvat toate aceste probleme”, spune Cristian Apetrei. 

Pericolul efectelor pe termen lung ale infectării

În jur 5,5 milioane de persoane au murit din cauza coronavirusului la nivel global de la începutul pandemiei, potrivit Our World in Data. Dar în acelaşi timp, sunt peste 320 de milioane de persoane care au supravieţuit în urma infectării. Într-o meta-analiză a specialiştilor de la Centrul Medical Hershey, din Pennsylvania, SUA, efectuată pe mai mult de 250.000 de supravieţuitori COVID-19, s-a observat că 54% dintre aceştia au experimentat cel puţin o sechelă în urma infectării. Cele mai frecvente afecţiuni raportate includ anomalii ale imagisticii pulmonare (62,2%), dificultăţi de concentrare (23,8%), anxietate generalizată (29,6%), alterări funcţionale generale (44,0%),oboseală/slăbiciune (37,5%). Profesorul Cristian Apetrei subliniază că în condiţiile în care „aproximativ 5% dintre infectaţi pot avea sechele şi până la 80% dintre cei care au stat în terapie intensivă au sechele”, vaccinarea este o opţiune mult mai sigură şi lipsită de riscuri.

Riscul de miocardită după infectare este mult mai mare 

Poate că cel mai frecvent punct de conflict în ceea ce priveşte vaccinurile COVID-19 este riscul de miocardită în urma imunizării, în special în rândul tinerilor. Înainte de pandemie, incidenţa miocarditei era cuprinsă între unul şi 10 cazuri la 100.000 de persoane pe an. Ratele erau cele mai ridicate la bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA, riscul de miocardită după infectarea cu COVID-19 este mult mai mare, de 146 de cazuri la 100.000. Riscul este mai mare în cazul bărbaţilor, al adulţilor în vârstă (peste 50 de ani) şi al copiilor sub 16 ani. 

În acelaşi timp, un studiu realizat în Israel arată că riscul de miocardită după vaccinul anti-COVID-19 este de 2,13 cazuri la 100.000 de persoane vaccinate, ceea ce se încadrează în intervalul observat de obicei în populaţia generală. Rezultatele acestui studiu sunt confirmate de altele din Statele Unite şi Israel, care plasează incidenţa generală a miocarditei postvaccinale între 0,3 şi cinci cazuri la 100.000 de persoane, explică doi profesori de cardiologie americani, Glen Pyle şi Jennifer Huang, într-un articol publicat în The Conversation.

Vaccin versus medicaţie pentru COVID-19

„Vaccinurile au un raport cost-beneficiu neegalat de nicio altă intervenţie medicală”, susţine Cristian Apetrei. În acest sens, profesorul oferă exemplul vaccinului antipoliomielită, care „a contribuit la eliberarea spitalelor, la prevenirea cheltuielilor pentru îngrijirea sechelelor”. În plus, specialistul notează că vaccinurile au rate ale efectelor adverse net inferioare celor ale medicamentelor utilizate pentru tratamentul aceloraşi îmbolnăviri.