Cecilia Ştefănescu, despre carte şi film

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitoarea a devenit cunoscută după ecranizarea romanului său

Autoarea cărţii după care s-a făcut filmul „Legături bolnăvicioase” şi-a lansat un nou volum.

Scriitoarea bucureşteancă Cecilia Ştefănescu a debutat în anul 2002 cu volumul „Legături bolnăvicioase”, ecranizat mai apoi în 2006 de către regizorul Tudor Giurgiu. Filmul prezintă povestea iubirii dintre două tinere, Kiki şi Alex. Pelicula a beneficiat de nume cunoscute ale lumii artistice pe lista de distribuţie. Printre actori s-au numărat chiar Mihaela Rădulescu şi Tudor Chirilă. Adorat de unii, blamat de alţii pentru tratarea unor subiecte tabu, filmul a deschis seria filmelor româneşti ale ultimei generaţii. La finele săptămânii trecute, Cecilia Ştefănescu a vizitat Timişoara pentru a-şi lansa cel mai recent volum, „Intrarea Soarelui”.

Cum a ajuns să fie ecranizată cartea ta?
Într-o seară, prin 2004, am primit un telefon de la un băiat care s-a recomandat Tudor Giurgiu. Nu-l cunoşteam, mi-a spus că mi-a găsit cartea în libării, i-a plăcut şi vrea să facă un film din ea. La început, l-am privit ca pe un nebun, mi se părea că e o propunere neserioasă. În cele din urmă l-am cunoscut, l-am acceptat şi a ieşit ce a văzut toată lumea.

Cât de mult s-a denaturat mesajul de la carte la film?
Evident că e un mesaj schimbat, pentru că într-un film foloseşti un altfel de limbaj. Prima care a denaturat mesajul cărţii am fost chiar eu, pentru că eu am scris scenariul. Am modificat povestea în aşa fel încât să fie adaptabilă. A rezultat probabil un mesaj mai accentuat pe povestea concretă de dragoste între cele două fete, care nu exista în carte. În carte era un fel de prietenie amoroasă.

Cum a fost trecerea de la anonimat la un film cu actori ale căror nume erau pe buzele tuturor?
Slavă Domnului, Mihaela Rădulescu nu a jucat foarte mult. (Râde) Aici e de discutat. Eu una nu am fost foarte fericită că s-a optat pentru nume celebre, aş fi preferat un film de autor. Sigur că regizorul a îmbinat cele două lucruri, este fix decizia lui şi o respect.

Ai intrat în contact cu actorii din film?
Sunt dezamăgită să constat că nu m-ai observat în film. (Râde) Am jucat un rol de umplutură, am fost o studentă care ducea o fişă la bibliotecă. I-am spus lui Tudor când m-a sunat că facem filmul doar dacă mă pune şi pe mine într-un rol şi a fost de acord. Era o glumă, dar am mers cu ea până la capăt. M-am sfătuit cu Tudor Giurgiu, am participat în bună măsură şi la filmări. E o chestie foarte frumoasă să stai în spatele camerei, e altceva, e fascinant.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online