Câţi bani au încasat din ore suplimentare acordate ilegal jandarmii Bogdan Enescu, Ionuţ Sindile şi Constantin Florea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Octav Ganea

Şeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, şi foştii şefi, colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea, sunt urmăriţi penal de DNA pentru uzurparea funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Aceştia ar fi încasat ilegal plata pentru ore suplimentare, aproape 80.000 de lei.

„Ca împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, suspectul Enescu Bogdan ar fi aprobat, în perioada mai – iunie 2020, statele de plată şi centralizatoarele lunare ale orelor prestate suplimentar şi ar fi încasat drepturi băneşti în sumă de 36.068 lei, reprezentând ore suplimentare, aferente perioadei ianuarie – aprilie 2020, fără respectarea prevederilor legale, respectiv fără ca efectuarea orelor suplimentare să fi fost dispusă de şeful ierarhic superior şi fără ca, din documentele întocmite, să fi rezultat caracterul operativ sau neprevăzut al activităţilor desfăşurate”, se arată în comunicatul DNA cu privire la actualul şef al Jandarmeriei Române.

În acelaşi mod ar fi acţionat şi fostul şef al Jandarmeriei, Ionuţ Cătălin Sindile: „În mod similar, în perioada septembrie 2018 – martie 2019, ca împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, suspectul Sindile Ionuţ-Cătălin ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea prevederilor legale, ulterior, în luna iunie 2020, ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare, iar în baza aprobării documentelor de către suspectul Enescu Bogdan, (deşi acesta din urmă, la data efectuării orelor suplimentare, îndeplinea funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov, fiind în subordinea nemijlocită a solicitantului), ar fi încasat, în luna iulie 2020, drepturi băneşti în sumă de 28.165 lei”, arată procurorii DNA.

Cu privire la Constantin Florea, procurorii DNA reţin următoarele: „La rândul său, în perioada august – octombrie 2019, ca împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, suspectul Florea Constantin ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea aceloraşi prevederi legale, ulterior ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare, iar în baza aprobării documentelor de către suspectul Enescu Bogdan, (deşi acesta din urmă, la data efectuării orelor suplimentare, îndeplinea funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov, fiind în subordinea nemijlocită a solicitantului), ar fi încasat, în luna mai 2020, drepturi băneşti în sumă de 15.619 lei”, se arată în comunicatul DNA.

Enescu, Sindile şi Florea au dat explicaţii la DNA

Şeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, a sosit joi dimineaţă la DNA, în legătură cu un dosar în care este acuzat, alături de foştii şefi, colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea, că ar fi încasat ilegal plata pentru sute de ore suplimentare, prejudiciul fiind de peste 80.000 de lei.

Enescu a sosit la DNA, unde a refuzat să facă declaraţii, prevalându-se de faptul că aceasta este o fază nepublică a cercetării penale.

El a afirmat doar că este nevinovat.

La DNA au ajuns ulterior şi colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea.

Chiar în ziua în care Ionuţ Sindile s-a prezentat la DNA, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a declarat pentru EuropaFM că fostul şef al IGJR s-a pensionat anticipat. 

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online