Catastrofa Independenţa - 30 de ani de la cel mai mare dezastru din istoria flotei maritime româneşti

La 15 noiembrie 1979, petrolierul de mare tonaj Independenţa (150.000 tdw) era lovit de un vas grecesc în strâmtoarea Bosfor. În tragedie au pierit 42 dintre cei 45 de marinari de pe nava-amiral a flotei Navrom. Vasul încărcat cu 95.000 de tone de ţiţei a ars 29 de zile.

Mecanicul-şef Sorin Mihăilescu (65 de ani) din Constanţa este unul dintre cei trei supravieţuitori ai dezastrului. Din catastrofă au mai scăpat Ioan Gomboşanu şi Dragoş Gheorghe Voicescu.

Lui Sorin Mihăilescu imaginea infernului îi este vie în memorie. Lăcrimează când îşi aminteşte de bunii săi colegi şi prieteni care au dispărut în acea dimineaţă fatidică.

„Erau ziduri de flăcări“

„Vine spre noi! Ne loveşte!“, au fost ultimele cuvinte pe care mecanicul-şef le-a rostit atunci către colegi. Era ora 4.35. Sorin Mihăilescu văzuse nava grecească Evriali care se îndrepta spre petrolierul românesc. Apoi a ţipat a disperare, ca pentru sine: „Mă, tâmpitule, nu ne lovi!“.

A urmat infernul. Nava a luat foc. „Am luat-o pe coridoare. Erau ziduri de flăcări. Peste tot erau cioburi“, rememorează cu emoţie vie Sorin Mihăilescu. Nici nu mai ştie cum, disperat, a sărit în apă. A urmat explozia.

„După deflagraţie nu mai auzeam nimic. Am înotat în mare viteză. Îmi rupsesem mâna, iar apoi am simţit că nu mai pot, dar am mers mai departe. La un moment dat, lângă mine a apărut o barcă trimisă de autorităţile portuare. Aşa am fost salvat“.

Navigă şi acum

Sorin Mihăilescu a ajuns într-un spital la Haydarpaşa, pe malul asiatic al Turciei, unde a rămas trei zile. Abia acolo şi-a dat seama că trupul său era plin de răni. În încercarea de a se salva, nici n-a mai simţit durerea.

Apoi au urmat cercetările, a trebuit să dea declaraţii despre cum s-a produs accidentul. Pe mulţi dintre colegii lui a trebuit să-i recunoască la morgă. Erau mutilaţi. După două săptămâni s-a întors în ţară, unde îl aşteptau soţia şi băieţelul de opt ani. Au trecut 30 de ani de atunci şi încă nu-şi explică cum de a avut norocul să se salveze.

Dar n-a renunţat la meseria lui, navigă şi acum. „Nu mi-e frică. Acum ştiu ce-i moartea, am dat mâna cu ea“, spune Sorin Mihăilescu. Mai tare îl doare pierderea unicului său copil, înjunghiat la 24 de ani în staţiunea Mamaia, în 1996.

Pentru familiile celor care şi-au pierdut viaţa în catastrofă, durerea e încă vie. Cristina Boroiu, fiica timonierului Ion Marin Boroiu, spune că a fost mereu catalogată „copil orfan“. „Când s-a produs tragedia, mama era însărcinată cu mine în trei luni. Se căsătoriseră în luna iulie. Când a plecat pe mare tata i-a spus: «Dacă-i băiat, să-i pui numele Cristi!», deşi trebuia să se întoarcă peste trei săptămâni. Mama nu s-a mai recăsătorit. Multă vreme, a sperat că tata trăieşte şi se va întoarce acasă, pentru că noi n-am ştiut pe cine am îngropat“, povesteşte Cristina.

Tragedia unui oraş

În zilele după producerea tragediei, Constanţa a fost în doliu. Jurnalista Aurelia Lăpuşan rememorează acele momente: „La Poarta 1 stăteau familiile disperate care aşteptau să primească informaţii despre rudele plecate pe mare. Oraşul a fost în transă în acele zile. Cadavrele erau aduse în sicrie şi depuse la capela militară“, îşi aminteşte jurnalista.

Presa din România a tratat telegrafic catastrofa care a impresionat întreaga lume. Drept dovadă, în prima zi după accident, ziarul Scînteia a publicat o simplă ştire, prin care anunţa că nava Independenţa a fost implicată într-un grav accident, fără a face referire la morţi.

Cei trei supravieţuitori: Sorin Mihăilescu, Ioan Gomboşanu şi Dragoş Voicescu

Theodor Guţu, pe atunci redactor la ziarul constănţean Dobrogea Nouă, îşi aminteşte: „Cenzura n-a dat voie să se publice imediat după ce s-a produs tragedia. S-a spus că a avut loc un accident, doar atât, dar pentru că presa internaţională vuia, până la urmă s-a decis ca unele informaţii să fie făcute publice. În orice caz, partea dureroasă a acidentului a fost ţinută secretă“, spune jurnalistul.

Titanicul românesc

Independenţa, nava-amiral a flotei româneşti, a fost botezată de soţii Ceauşescu în 1977. Ca şi cum ar fi prevestit o nenorocire, sticla de şampanie lansată de Elena Ceauşescu nu s-a spart.

Al 18-lea voiaj a fost fatal. Acum 30 de ani, petrolierul a fost lovit de nava grecească Evriali, comandată de căpitanul Alekos Adamopoulus. Dintre cei 45 de marinari români, 11 nu au fost găsiţi niciodată. Tragedia a lăsat în urmă multe văduve şi 45 de orfani.

„La 12 ani de la tragedie, familiile nu-şi primiseră despăgubirile. După demersul meu jurnalistic din ziarul Contrast, justiţia a dat câştig de cauză. În 1993, fiecare familie a primit câte 10.000 de dolari“, a declarat ziaristul constănţean Constantin Cumpănă, autorul cărţii-document „Tragedia navei Independenţa - cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei maritime româneşti“, publicată în 2006, după 16 ani de documentare.

Iată filmul realizat de Constantin Cumpănă după cartea-document „Tragedia navei Independenţa“: