Care sunt cele mai importante modificări aduse noului Cod de Procedură Civilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul Cod de Procedură Civilă ar putea reduce durata proceselor FOTO Adevărul

Noul Cod de Procedură Civilă ar putea intr în vigoare pe 1 februarie 2013. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, într-o declaraţie făcută azi la Alba Iulia.

Prevederile din noul Cod de Procedură Civilă sunt menite, conform juriştilor, să scurteze durata proceselor civile, în special prin eliminarea unor termene intermediare. De asemenea, la scurtarea duratei proceselor vor contribui şi modificările aduse la procedura de citare şi sancţiunile pentru nerespectarea termenelor procedurale.

O altă modificare este eliminarea recursului dintre căile de atac în anumite cauze. În ceea ce priveşte calea de atac a apelului, modificările constau în majorarea termenului de apel de la 15 la 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

O instituţie juridică nouă este contestaţia pentru tergiversarea procesului, aceasta fiind o procedură cu caracter incidental şi care constă ȋn posibilitatea acordată oricăreia dintre părţile la un proces, precum şi a procurorului care participă la judecată, de a invoca incălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil şi de a solicita luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată, potrivit juridice.ro.

Contestaţia pentru tergiversarea procesului

Noul Cod de Procedură Civilă conţine şi contestaţia pentru tergiversarea procesului. Această procedură constă în posibilitatea acordată părţilor din proces, precum şi a procurorului care participă la judecată, de a invoca încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi de a solicita luarea măsurilor pentru ca această situaţie să fie îndreptată.

Mona Pivniceru: “Medierea nu este obligatorie”

Ministrul Justiţiei spune că medierea nu a fost introdusă ca obligaţie în noul Cod de Procedură Penală (CPP). Această variantă va rămâne o opţiune a celor care vor apela la ea pentru a evita instanţele de judecată.
"Medierea nu a fost introdusă ca obligaţie. Medierea va rămâne o opţiune a celui care va apela la ea, numai că instanţele au introdus obligaţia părţilor de a merge la şedinţa de informare la mediere, ceea ce este cu totul alt lucru. Acum, în schimb, vom analiza din nou legea medierii să vedem dacă toate cauzele, în special cele în materie penală, sunt susceptibile de a fi soluţionate prin mediere. În rest, medierea rămâne o opţiune (…)", a declarat Mona Pivniceru, citată de Mediafax. Ministrul Justiţiei susţine că nu se va amâna intrarea în vigoare a prevederilor privind medierea. "Noi avem grupuri de lucru pe toate aceste coduri noi şi supraveghem aplicarea textelor să vedem care sunt nuanţele faptice care se pot ivi pentru că este o legislaţie pe care am preluat-o în portofoliu ca obligaţia statului român. Noi asigurăm implementarea, dar nuanţele, textele şi eventualele lor corecturi le vom supraveghea să vedem în ce măsură le normalizăm, dacă e cazul, desigur", a explicat astăzi Pivniceru, la Alba Iulia.
 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online