Captură impresionantă de ţigarete în Ilfov. Pachetele se aflau în pereţii dubli ai autovehiculului şi în podeaua acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 800.000 de ţigarete au fost confiscate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Ilfov. Aceştia au oprit, în jurul localităţii Mogoşoaia, un bărbat de 30 de ani din Republica Moldova care conducea o autoutilitară.

În urma controlului, au fost descoperite cele 800.000 de ţigarete, de contrabandă, în pereţii dubli ai autovehiculului şi în podeaua acesteia, care urmau să fie comercializate în municipiul Bucureşti, informează Poliţia Română.

Poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, ţigaretele, iar autovehiculul folosit la transportul acestora a fost indisponibilizat.

Bărbatul, al cărui permis era suspendat, s-a trezit cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi conducere al unui  pe drumurile publice, având dreptul de  a conduce suspendat.

Mai multe pentru tine:
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Statul român, despăgubit de una dintre cele mai mari companii de asigurări din Olanda. Suma primită pentru tezaurul furat
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie