Video Captură impresionantă de droguri în Mehedinți. Un cetățean turc, prins cu 30 de kilograme de cocaină
0Un cetățean turc în vârstă de 45 de ani a fost prins în flagrant transportând 30 kilograme de cocaină, în județul Mehedinți. Drogurile erau ascunse în capul tractor, potrivit anchetatorilor.
Traficantul a fost reținut, iar procurorii vor solicita instanței măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins cu 30 de kilograme de cocaină.
”Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, la data de 3 aprilie 2026, bărbatul, conducător auto al unui ansamblu rutier de transport marfă a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi transportat aproximativ 30 de kilograme de cocaină, drog de mare risc. Substanța interzisă, împărțită în 33 de pungi a fost descoperită în interiorul capului tractor, depozitată în două genți. Astăzi, 4 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea bărbatului”, potrivit Poliției.
Acțiunea a fost realizată în cooperare cu autorități judiciare din Uniunea Europeană.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, al polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Orșova, precum și cel al jandarmilor Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți.