Bomba din autocarul Omega Group în care se aflau şi români, ameninţare teroristă sau reglare de conturi?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte români se aflau în autocarul Omega Grup ce circula pe ruta Cehia-Bulgaria şi în care s-a descoperit o bombă artizanală. Acum, autorităţile din  Cehia, Slovacia, Ungaria şi România încearcă să dea de urma celui care a amplasat dispozitivul exploziv pentru a afla dacă a fost vorba de o ameninţare teroristă sau o reglare de conturi.

UPDATE ”Adevărul” a luat legătura cu reprezentaţii companiei de transport, care însă nu au putut furniza informaţii supliemntare despre incident. ”Nu sunt autorizată să dau aceste informaţii”, a declarat o angajată a companiei. Ulterior, aceasta a precizat că autocarul care a preluat turiştii de la Budapesta a ajuns cu bine la destinaţie.

” Pasagerii au fost îmbarcaţi într-un alt autocar, care a continuat cursa. Şoferul este bulgar. Autocarul a intrat în România pe la Arad, traseul fiind în continuare Deva, Sibiu, Piteşti, Bucureşti. Apoi a ieşit din ţară pe la Ruse şi urmând ruta Razgrad, Shumen şi Varna, unde este capăt de linie”, a spus reprezentanta Omega Group.

Ea nu a putut preciza circumstanţele incidentului de anul trecut, când un autocar al companiei Omega Group a fost incendiat.

Potrivit Ministerul de Externe, şapte români şi-au continuat călătoria în siguranţă cu autocarul, după ce pirotehniştii din Ungaria au îndepărtat un pachet suspect descoperit în autovehicul, informează Mediafax.

"Ambasada României la Budapesta a întreprins demersurile legale pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la incident şi la identitatea pasagerilor aflaţi la bordul autocarului. Conform informaţiilor obţinute de la poliţia ungară, la data de 16.05.2015, în autocarul cu numere de înmatriculare bulgare, care circula pe ruta Praga – Varna via România a fost găsit un colet suspect", se arată în răspunsul MAE.

La bordul autovehiculului se aflau şapte pasageri de cetăţenie română.

Potrivit MAE, pachetul suspect a fost îndepărtat de către pirotehnişti într-o parcare situată pe centura Budapestei – M0 iar pasagerii şi-au continuat călătoria, în condiţii de siguranţă, cu acelaşi autocar.

La bordul unui autocar care circula pe ruta Cehia-Bulgaria a fost găsit un dispozitiv exploziv artizanal. Autocarul aparţine unei firme din România şi este înmatriculat în Bulgaria, la bordul vehiculului, care urma să traverseze România, fiind inclusiv cetăţeni români.

"O substanţă inflamabilă a fost depistată într-un autocar înmatriculat în Bulgaria, pe 16 mai, după-amiază, pe teritoriul Ungariei", a comunicat, luni, Ministerul ungar de Interne, precizând că vehiculul aparţine unei firme din România, potrivit unui comunicat citat de publicaţia Ouest France.

Bomba a fost descoperită duminică după-amiază, la verificarea autocarului în Budapesta şi a fost dezamorsată de reprezentanţi ai serviciilor speciale maghiare. Nimeni nu a avut de suferit, a anunţat compania Omega Group, ce asigura transportul de pasageri.

Şoferii autocarului au simţit la Budapesta un puternic miros de benzină, după care au decis să efectueze o verificare suplimentară a compartimentului pentru bagaje, unde într-o geantă au descoperit o canistră cu benzină cu un dispozitiv explozibil ataşat la aceasta. Pasagerii au fost evacuaţi, iar la locul incidentului a fost chemată o echipă de genişti, care au dezamorsat bomba.

Şoferul autocarului a declarat că a fost vorba de o bombă artizanală, fabricată dintr-o canistră care conţinea benzină şi acetonă, avea un dispozitiv electric şi un cronometru.

În autocar erau 34 de pasageri, inclusiv cetăţeni români, relatează site-ul ungar HVG.hu. Traseul autocarului includea traversarea teritoriilor Cehiei, Slovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei. Incidentul este investigat de autorităţile din Cehia, Slovacia, Ungaria şi România.

Autorităţile ungare suspectează că pasagerul care a amplasat dispozitivul exploziv în autocar este un cetăţean ceh ori slovac, potrivit unui comunicat al companiei de transport Omega Group. Suspectul avea un bilet de la Praga până la Bratislava, dar a coborât la Brno, în Cehia, fără a mai urca în autocar.

Autocarul a ajuns luni, cu o întârziere de 18 ore, în Varna. Anchetatorii nu exclud posibilitatea unui complot terorist islamist. Potrivit unor surse citate de site-ul HungaryToday.hu, complotul terorist ar putea fi opera organizaţiei sunnite Stat Islamic, activă în Irak, Siria şi Libia. Expertul bulgar Ivan Boiajiev afirmă, potrivit site-ului Novinite.com, că dispozitivul exploziv artizanal găsit în autocar este similar cu bombe folosite în alte atacuri.  Alţi experţi susţin că ar fi vorba de o reglere de contrui între firme pentru că un alt autocar al acestei companii ar fi fost incendiat în urmă cu ceva timp, în Cehia. 

Proprietarul companiei Omega Group, Dragomir Petkov , a declarat citat de publicaţia bulgară 24 Ceassa că a mai avut un incident cu un autocar  în urmă cu o lună, care este ivestigat de poliţia din Varna. De Paşte, un autocar al firmei a ars complet în faţa unui hotel din Praga, a precizat şi  şeful staţiei de autobuz din Varna Veselin Mihailov.

Autorităţile ungare suspectează că pasagerul care a amplasat dispozitivul exploziv în autocar este un cetăţean ceh ori slovac, potrivit unui comunicat al companiei de transport Omega Group. Suspectul, un bărbat în vârstă de 25 de ani, avea un bilet de la Praga până la Bratislava, dar a coborât la Brno, în Cehia, fără a mai urca în autocar. 
 

Poliţia maghiară a prelevat amprente din autocar şi de pe canistră pentru a încerca să-l identifice pe cel care a amplasat bomba.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor