Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator BNR: „Îmi pledez nevinovăţia”. Curtea Supremă decide dacă acesta se întoarce în arestul preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul viceguvernator al Băncii Naţionale a României, Bogdan Olteanu, a fost joi la Curtea Supremă unde s-a judecat atât contestaţia sa, cât şi cea depusă de procurorii anticorupţie la decizia prin care acesta a fost plasat în arest la domiciliu.

UPDATE Bogdan Olteanu a declarat joi, la plecarea de la Curtea Supremă, că şi-a susţinut nevinovăţia în faţa magistraţilor.

„Aştept ca acest dosar să se finalizeze. Eu îmi pledez nevinovăţia şi îmi voi susţine nevinovăţia”, a precizat Olteanu.

Instanţa a rămas în pronuţare, iar decizia anunţată va fi definitivă.

După ce a fost plasat în arest la domiciliu, Olteanu a contestat decizia, cerând să fie lăsat liber. Nemulţumiţi de sentinţă au fost şi procurorii DNA care-l acuză de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor că ar fi primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Din acest motiv, anchetatorii îl vor pe Olteanu în spatele gratiilor.

Între timp, viceguvernatorul demisionar al BNR a fost citat să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru noi acte procedurale în dosarul în care este acuzat. Bogdan Olteanu a fost nevoit, miercuri, să dea explicaţii procurorilor anticoruţie timp de cinci ore.

Acuzaţiile procurorilor

Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că, în perioada iulie-noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Olteanu este în arest la domiciliu din 29 iulie, iar la 1 august a demisionat din funcţia de viceguvernator al BNR. Documentul a fost înregistrat în Parlament, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor luând, miercuri, act de demisia lui Olteanu.

Anchetatorii arată, în referatul prin care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă, că pe 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării, însoţit de o altă persoană, care a intermediat discuţia cu omul de afaceri. „Transportul celor doi în Deltă s-a realizat cu un elicopter”, potrivit documentului citat.

În schimbul folosirii influenţei sale pentru numirea în postul de guvernator al rezervaţiei Delta Dunării, Olteanu a cerut un milion de euro pe care urma să-i primească în numerar, susţin procurorii. Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Un alt folos necuvenit primit de Olteanu ar fi constat în servicii de consultanţă în campania electorală din 2008 pentru alegerile parlamentare. Concret, compania de cercetare de piaţă Insomar, ce îi aparţinea lui Vîntu  i-ar fi pus la dispoziţie lucrări de analiză politică şi sondaje de opinie.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”