Bode, după ce adjunctul Poliţiei Capitalei a fost găsit la un local alături de alte persoane: Sunt hotărât să nu tolerez nicio abatere de la lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, sâmbătă, că nu tolerează nicio abatere de la lege, indiferent de calitatea persoanelor implicate, comentând astfel faptul că 27 de persoane, între care şi adjunctul Poliţiei Capitalei Radu Gavriş, au fost găsite de poliţişti în restaurantul Hanul lui Manuc, încălcând restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

Faţă de Radu Gavriş, Bode anunţă că s-a dispus deja declanşarea cercetării prealabile.

Lucian Bode anunţă ”toleranţă zero faţă de nerespectarea legii”, într-o postare pe Facebook, după ce poliţiştii au descoperit 27 de persoane la Hanul lui Manuc, între care şi adjunctul Poliţiei Capitalei Radu Gavriş.

”Din informaţiile pe care le deţin în acest moment, în cazul menţionat, s-a dispus deja declanşarea cercetării prealabile faţă de ofiţerul respectiv, pentru a se stabili existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare şi a vinovăţiei sale, sub aspectul încălcării îndatoririlor care revin profesiei de poliţist, prevăzute de Legea nr. 360/2002, având în vedere că acesta este şi desemnat, la nivelul Poliţiei Capitalei, să coordoneze activităţile specifice de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19”, a scris Bode pe Facebook.

Ministrul de Interne a precizat că nu tolerează ”nicio abatere de la lege, indiferent de numele sau calitatea persoanelor care sunt implicate în astfel de cazuri”.

”Nimeni, indiferent de statutul său social, nu este mai presus de lege! Totodată, vreau să subliniez că, atâta timp cât voi deţine mandatul de ministru al Afacerilor Interne, mă voi implica cu toate forţele mele pentru ca imaginea structurilor din MAI, fie că vorbim de poliţişti, jandarmi, pompieri sau poliţişti de frontieră, să reflecte calităţile şi adevărata valoare a personalului. Uniforma pe care fiecare angajat al Ministerului Afacerilor Interne o îmbracă trebuie să fie un model de urmat pentru noi toţi”, a mai scris ministrul.

Un număr de 27 de persoane, între care şi adjunctul Poliţiei Capitalei Radu Gavriş, au fost găsite de poliţişti în restaurantul Hanul lui Manuc, încălcând astfel restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Printre clienţi se afla şi o persoană care trebuia să fie în carantină, în judeţul Călăraşi. Poliţiştii au amendat 25 de clienţi, dar şi pe reprezentanţii localului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”