Biserica Ortodoxă dezaprobă „ferm” legalizarea parteneriatelor civile: Primul pas spre legalizarea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat marţi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că Biserica Ortodoxă Română dezaprobă „ferm” o eventuală legalizare a parteneriatului civil. Afirmaţia vine la o zi după ce ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat că săptămâna viitoare va fi depus la Parlament un proiect de lege în acest sens.

Vasile Bănescu a afirmat că o eventuală legalizare a parteneriatului civil este „primul pas spre legalizarea căsătoriilor dintre persoane de aceleaşi sex” iar menirea sa este „de a face încetul cu încetul acceptată ideea de căsătorie între aceste persoane”.

În opinia sa, este vorba despre o „inutilă suprapunere cu instituţia căsătoriei” şi un „surogat al căsătoriei pentru cei care îşi doresc să pornească la drum împreună neasumând integral acest lucru”.

Prin legalizarea acestor parteneriate, „se pune în pericol familia în paradigmă morală şi spirituală”, estimează oficialul BOR.

Acesta a adăugat că este posibilă iniţierea de discuţii cu Parlamentul pe marginea acestui proiect, în condiţiile în care „Biserica are datoria să pună problema în cheie morală”.

Vasile Bănescu a mai susţinut că în cazul parteneriatelor civile „sunt  cu certitudine mai numeroase despărţirile”.


Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare