Bilanţul victimelor tragediei din Clubul Colectiv creşte la 65

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul victimelor din Clubul Colectiv a ajuns la 65

Tragedia din Clubul Colectiv a mai făcut o victimă. Cea de-a 65-a. Unul dintre supravieţuitorii din Colectiv, Răzvan, nu a mai suportat gândul că iubita sa a pierit în incendiul devastator şi s-a sinucis.

Sfârşit trist pentru unul dintre supravieţuitorii incendiului devastator din Clubul Colectiv. Nu rănile suferite în noaptea de 30 octombrie 2015 i-au pus însă capăt zilelor lui Răzvan (35 de ani), ci suferinţa cauzată de moartea prietenei sale, Tina, în flăcările din Colectiv.

La un an şi 9 luni de la complita tragedie, în care şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, Răzvan nu a mai suportat gândul că iubita sa nu mai este şi s-a sinucis.
”Eram lângă scenă şi m-am dus în spate când a început focul ca să-mi iau prietena. Nu mai era acolo. M-au scos oamenii, a fost un tăvălug”, povestea ziariştilor Răzvan, în noiembrie 2015.

Cei doi au urmărit concertul băieţilor de la Goodbye to Gravity, care le erau şi prieteni, iar în momentul izbucnirii incendiului, în învălmăşeala creată de sutele de tineri care încercau să scape, Tina s-a pierdut de Răzvan. Refugiată în baia clubului, tânăra nu a murit din cauza flăcărilor, ci sufocată de fumul inhalat. Răzvan i-a găsit cadavrul la morgă, el fiind cel care a identificat-o.

Familia tânărului a postat un mesaj pe reţelele de socializare în care face apel la discreţie şi decenţă în aceste momente grele. ”Respectăm dorinţa oamenilor de a ne fi alături, precum şi nevoia de informare a tuturor. Dar, dincolo de numărul 65, se află suferinţa noastră, a familiei şi prietenilor lui Răzvan. Ne alină gândurile bune şi faptul că atâţia oameni devin părtaşi la durerea noastră, dar facem un apel la discreţie şi decenţă. Vrem să ne ducem pe ultimul drum fiul şi prietenul în linişte. Va mulţumim pentru înţelegere!”, au scris membrii familiei îndurerate.

Fără consiliere psihologică

Ion Chelba, tatăl unui tânăr care a pierit în incediul devastator şi unul dintre fondatorii Asociaţiei Colectiv GtG 3010, spune că mulţi supravieţuitori din Colectiv au nevoie de consiliere psihologică, având gânduri suicidale.

”Răzvan era demoralizat complet. Foarte mulţi supravieţuitori au avut şi au nevoie de consiliere psihologică. S-a făcut la început consiliere, o perioadă de o lună, două. Dar a fost doar un heirupism. S-au făcut câteva şedinţe în grupuri de 5-6 persoane. Apoi totul s-a terminat. S-a făcut atunci ca să vadă lumea... Probleme psihice se adândesc şi mulţi dintre supravieţuitori au gânduri de suicid. Între 75 şi 80% au astfel de gânduri”, a explicat, pentru ”Adevărul”, Ion Chelba.
Potrivit acestuia, răniţii, care au încă nevoie de îngrijiri medicale, au fost în pericol de a rămâne fără ajutorul autorităţilor.

”Acum câteva luni au vrut să taie toate ajutoarele pentru răniţi. Mai sunt copii care au încă nevoie de îngrijiri. Sunt foarte mulţi care pleacă acum la operaţii în străinătate în Belgia, Franţa, Israel, pentru reconstrucţie plastică. Nu le este pusă viaţa în pericol, dar există încă riscul de infecţii – se fac grefe de piele...”, a mai spus Ion Chelba.  

Tragedia Colectiv

În urmă incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane - 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate.
Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.

Noapte albă la locul tragediei

Cei care doresc să aprindă o lumânare în memoria victimelor incendiului produs în clubul Colectiv din Capitală în noaptea de 30 octombrie 2015 sunt aşteptaţi duminică seară în Piaţa Bucure, unde până luni dimineaţă va avea loc un eveniment intitulat "Noapte albă la #Colectiv".

”În data de 30 iulie, începând cu orele 20.00 şi până la orele 8.00 dimineaţa, a doua zi, va avea loc evenimentul 'Noapte albă la #Colectiv', întrucât se împlineşte un an şi nouă luni de la cumplita tragedie care ne-a îndoliat inimile pe vecie. Haideţi să ne revedem şi să nu îi dăm uitării pe cei care nu se mai află fizic printre noi. Să venim cu mic cu mare, cu flori, cu jerbe, coroane, lumânări, candele, fotografii”, este mesajul de pe pagina de Facebook a Asociaţiei Colectiv GTG 3010.

În Piaţa Bucur a fost amplasat un monument construit în memoria victimelor din Colectiv, compus dintr-un soclu de piatră în formă de semisferă şi o sculptură din bronz, sub forma unui înger, la baza căruia au fost gravate numele celor 64 de persoane care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului - 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitalele din Bucureşti şi din străinătate.
 

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%