Bilanţ rutier într-o zi de minivacanţă: 2 morţi, 16 răniţi grav şi un tânăr prins cu 214 de kilometri pe oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident rutier

Două persoane au murit şi alte 16 au fost rănite grav în urma celor 17 accidente care au avut loc în ziua de 2 mai, anunţă Poliţia Română. Totuşi, numărul accidentelor rutiere grave a fost mai mic faţă de perioada similară a anului trecut.

"La data de 2 Mai, a continuat trendul descendent al producerii de accidente grave. Astfel, la nivel naţional, s-au produs 17 accidente rutiere grave, cu trei mai puţine ca în 2013, soldate cu 16 răniţi grav, cu două mai puţin şi două persoane decedate, cu una mai puţin ca anul trecut", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

În acelaşi comunicat se mai arată că în minivacanţa de 1 Mai, echipajele de poliţie rutieră sunt prezente pe 343 de tronsoane de drumuri naţionale, traficul fiind supravegheat şi cu 418 aparate radar. Aproximativ 1.600 de poliţişti rutieri sunt pe drumurile naţionale şi pe autostrăzi, dar şi pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone. În afara efectivelor de poliţişti, au fost mobilizaţi şi 6.000 de jandarmi, în oraşele mari, în staţiunile montane şi pe litoral.

În cursul zilei de vineri, cea mai mare viteză înregistrată de aparatul radar a fost de 214 kilometri pe oră. Şoferul, un tânăr de 23 de ani, care a fost surprins conducând cu viteză pe Autostrada Soarelui, a fost amendat şi a rămas fără permisul de conducere pentru trei luni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima