„Batthyaneum”, casa lui Codex Aureus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Batthyaneum”, casa lui Codex Aureus

Biblioteca „Batthyaneum” păstrează 50.000 de cărţi, 19.000 de documente, 1.230 manuscrise şi aproape 600 incunabule. Clădirea bibliotecii este în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar colecţiile sunt ale Bibliotecii Naţionale.

Imobil în stil baroc, clădirea Bibliotecii „Batthyaneum” din Alba Iulia a fost construită în anul 1719. A fost, pe rând, mânăstire, spital militar şi observator astronomic. Acum adăposteşte cărţi de o valoare inestimabilă.
„Clădirea bibliotecii are o valoare arhitecturală dată de păstrarea unor elemente specifice barocului din Transilvania secolului XVIII, cu influenţe clare din arhitectura austriacă a acestei epoci, dar şi cu modificări şi adăugiri de la sfârşitul secolului XVIII, respectiv începutul secolului XIX”, a declarat muzeograful Constantin Inel.

De la mănăstire la bibliotecă

Pe locul unei fostei case au fost ridicate, în a doua jumătate a secolului XVIII, biserica şi complexul mănăstirii trinitariene. Clădirea a suferit două mari etape de transformări. Imediat după 1784, a devenit spital militar. Zidurile mănăstirii au fost supraînălţate pentru a se mări camerele etajului şi au fost înlăturate cele două turnuri de pe faţada fostei biserici. Cea de-a doua etapă de transformări se datoarează episcopului Transilvaniei, Ignatius Batthyány. Acesta a lăsat clădirea prin testament provinciei Transilvania şi Bisericii Romano-Catolice.
„Cei doi ani de intervenţii asupra fostei biserici a mănăstirii îi conferă o nouă identitate. În nava şi absida acesteia ia fiinţă biblioteca, adăpostită până atunci în palatul episcopal, iar în sala construită în partea superioară, pe locul celor două turnuri, este construit observatorul astronomic. La parter, unde se afla şi locuinţa directorului, a fost instalată şi o tiparniţă adusă de la Cluj”, a mai completat Constantin Inel. În secolul XIX, în timpul episcopului Fogarasy a fost realizată şi aripa sudică a Institutului Teologic Romano-Catolic.

Doar pentru cercetare documentară

Biblioteca este una dintre cele mai importante instituţii de acest gen din sud-estul Europei, dacă ţinem cont de valoarea documentelor păstrate aici. Cifrele indică 50.000 de cărţi, 19.000 de documente, 1.230 manuscrise şi aproape 600 incunabule (cărţi foarte vechi). Aici este păstrată o parte a lucrării Codex Aureus (secolul VIII), manuscris pe foi de pergament, cunoscut şi sub numele de „Evangheliarul” de la Lorsch. Alte trei părţi ale manuscrisului sunt păstrate la Roma şi Londra.
Clădirea Bilbiotecii „Batthyaneum” se află în prezent în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia. Colecţiile sunt în continuare în proprietatea statului român şi în administrarea Bibliotecii Naţionale. Biblioteca, situată pe strada Gabriel Bethlen din incinta Cetăţii, este destinată doar studiului ştiinţific şi nu este deschisă pentru vizitare turistică.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie