Băsescu: Nu avem nevoie de un tutore în gestionarea sistemului bancar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri dimineaţa, înainte de plecarea spre Bruxelles, că România va respinge "energic", în cadrul Consiliului European de toamnă, ideea de a crea un sistem de autoritate unică la nivelul Europei de supraveghere a băncilor.

"România va respinge energic această formulă. Atât Constituţia, cât şi legislaţia românească fac din Banca Naţională a României singura structură responsabilă de gestionarea sistemului bancar naţional. Nu avem nevoie de un tutore din acest punct de vedere", a declarat Traian Băsescu.

Anterior, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a plecat singur la Bruxelles, deşi iniţial convenise cu preşedintele Traian Băsescu să plece spre Belgia cu aceeaşi aeronavă.

Principalul subiect al agendei reuniunii Consiliului European va fi situaţia economică şi financiară din UE, pe fondul crizei financiare mondiale.

''Evoluţiile din ultima perioadă de pe pieţele financiare internaţionale vor determina o dezbatere amplă pe marginea situaţiei din Uniunea Europeană, precum şi a răspunsului cel mai adecvat care poate fi dat de statele membre. Obiectivul comun al statelor membre este protejarea sistemului financiar european şi mai ales garantarea depozitelor cetăţenilor'', se subliniază într-un cominicat al Administraţiei Prezidenţiale, citat de Agerpres.

Vor fi abordate şi măsurile avute în vedere pentru a contracara volatilitatea preţurilor la produse petroliere în vederea protejării categoriilor sociale vulnerabile.

Un alt subiect important pe agenda reuniunii va fi cel referitor la domeniul energiei cu dezbateri referitoare la pachetul legislativ energie - schimbări climatice şi la problematica securităţii energetice. În acest context, vor fi abordate direcţiile de acţiune viitoare pentru asigurarea securităţii energetice a Uniunii atât în plan intern, cât şi extern.

În ceea ce priveşte relaţiile externe, se preconizează o analiză a stadiului implementării deciziilor Consiliului European extraordinar din 1 septembrie 2008, cu referiri la consolidarea relaţiilor UE - Georgia şi asistenţa pentru această ţară în reconstrucţia post-conflict, precum şi la dezvoltarea iniţiativei Parteneriatului Estic.

Relaţiile UE - Rusia, va fi un alt punct sensibil pe agenda reuniunii, prin prisma retragerii trupelor ruse conform acordurilor din 12 august şi 8 septembrie. Republica Moldova figurează pe agendă din perspectiva unui mesaj de consolidare a relaţiilor Uniunii Europene cu acest stat.

În domeniul migraţiei, şefii de stat şi de guvern se vor pronunţa asupra pactului european pentru migraţie şi azil, elaborat pe durata preşedinţiei franceze a Consiliului UE, ''dând astfel un nou impuls demersului de creare a unei politici comune în domeniul migraţiei şi azilului''.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi