Băsescu la Bruxelles: Ne angajăm total în tratatul fiscal, fondurile UE folosite ca scut anti-criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României a declarat de la Bruxelles după prima reuniune a Consiliul European de anul acesta că cel mai important succes al reuniunii a fost acordul pe tratatul fiscal al UE: 25 de state membre, mai puţin Cehia şi Marea Britanie, au anunţat că sunt gata să-l semneze în luna martie. Participarea statelor non euro la discuţiile eurozonei se va produce încă în anumite condiţii şi cu restricţii, dar şeful statului a prec

După ce s-a scuzat că este în criză de timp pentru a prinde avionul ca să ajungă în ţară şi a promis o conferinţă de presă mai pe larg, la Bucureşti, Traian Băsescu a amintit punctual subiectele importante dezbătute în cadrul reuniunii Consiliului European.

"Voi începe cu un lucru pozitiv şi acesta este finalizarea tratatului privind comuniunea monetară. Al doilea document important este un document  ce presupune stimulatrea creşterii forţei de muncă în rândul tinerilor.

Băsescu pe tratatul fiscal al UE:

Tratatul fiscal a fost succesul acestei reuniuni. Ceea ce s-a stabilit reprezintă un compromis convenabil pentru toate statele. 25 de state membre au anunţat că vor semna tratatul fiscal privind disciplina fiscală. Cehia a anunţat că nu va adera la el. Acest timp va fi utilizat pentru discuţiile în fiecare stat membru.

Liderii UE au mai ajuns la un acord privind Mecanismul European de Stabilitate - fondul permanent de urgenţă pentru zona euro, care va dispune de o capacitate de împrumut de 500 de miliarde de euro şi va intra în vigoare de la 1 iulie. 

A rămas să clarificăm modul de introducere în Constituţie a deficitului excesiv. România nu are legi în afara Constituţiei care să garanteze respectarea limitelor privind deficitul şi datoria public. Alte legi nu dau garanţii de nemodificare, dar avem răgazul să modificăm Constituţia până la sfârşitul în 2013. Se poate să intre în vigoare chiar mai devreme.Tratatul intră în vigoare în momentul în care este ratificat de 12 state membre

Vom avea opţiuni să intrăm cu o parte sau cu tot tratatul. Opţiunea mea este să adoptăm toate capitolele tratatului, inclusiv cele care vizeaza politicile fiscale. Orice efort pe care îl vom face acum ne va face mai puternici. Ca să fii european, ca să fii membru al Uniunii, în viitor nu mai poţi fi altfel decât performant.

Băsescu pe creştere economică şi locuri de muncă:

"A fost adoptată o declaraţie care trebuie să fie transpusă în măsuri ce urmează să fie adoptate în luna martie. Ele vizează o implicare consistentă a fondurilor europene şi a resurselor neangajate ale statelor membre pentru măsuri care să vizeze în special generaţia tânără. Pot fi utilizate fondurile europene neangajate ca garanţie pentru obţinerea de credite bancare pentru apariţia de de noi IMM-uri. Este una din cele mai importante măsuri anti criză"

Băsescu pe compromisul pentru statele non-euro:
"România a susţinut o participare cât mai amplă în calitate de semnatar al tratatului la summiturile zonei euro. S-a ajuns la un compromis acceptabil din punctul nostru de vedere. Statele non euro, dar semnatare ale tratatului, participă la summiturile zonei euro ori de câte ori se discută probleme de interes general pentru piaţa unică, competitivitate sau modificări strategice de politici în zona euro. S-a stabilit că zona euro va avea minim două întâlniri pe an. Cel puţin la una participă toţi semnatarii tratatului". 

Premierul grec a afirmat că sunt avansaţi în ceea ce priveşte negocierea sectorului privat şi anularea a 50% din datorii. Va fi un deznodământ pozitiv pentru Grecia", a mai spus Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”