Bărbatul care a pretins că este judecător la Curtea Supremă pentru a lua bani de la trei condamnaţi a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un bărbat din Galaţi a pretins că este judecător la Curtea Supremă pentru a primi o sumă de bani în schimbul unei pedepse mai mici de închisoare FOTO Adevărul

Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a bărbatului care s-a prezentat drept judecător la Curtea Supremă în faţa unor condamnaţi de la care ar fi cerut 30.000 de euro pentru a le fi reduse pedepsele.

Gabriel Salman, administrator al unei societăţi comerciale, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciu Teritorial Galaţi pentru trafic de influenţă. El este arestat preventiv din 14 februarie.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în luna mai 2012, o gălăţeancă, "fără calităţi speciale" - după cum spun anchetatorii, pe nume Sorina Gabriela Tăgîrţă ar fi cerut 30.000 de euro de la trei persoane, denunţători în cauză, lăsând să se înţeleagă că îşi va exercita influenţa şi va interveni pe lângă un judecător de la Curtea Supremă pentru a le obţine condamnări cu suspendare în dosarele în care erau judecaţi. Cei trei primiseră deja o condamnare la închisoare cu executare, dar hotărârea nu era definitivă.

Pe 29 ianuarie 2013, Sorina Gabriela Tăgîrţă a fost prinsă în flagrant în timp ce primea de la unul dintre cei trei denunţători 15.000 de euro, reprezentând prima tranşă din banii ceruţi.

La această întâlnire, Tăgîrţă l-a prezentat pe Gabriel Salman ca fiind judecătorul de la Curtea Supremă care îi poate ajuta pe cei trei să primească o pedeapsă mai mică.

„În cursul lunii septembrie 2012 şi în data de 29 ianuarie 2013, inculpatul Salman Gabriel s-a prevalat de o pretinsă influenţă asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie şi a însoţit-o pe inculpata Tăgîrţă Sorina Gabriela la întâlnirile cu unul dintre denunţători, recomandându-se în mod fals drept „judecător” la Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie. Cu prilejul acestor întâlniri, inculpatul Salman Gabriel i-a spus denunţătorului că poate interveni pe lângă alţi judecători din cadrul Î.C.C.J. şi că îi poate determina să pronunţe o soluţie favorabilă denunţătorilor în schimbul sumei de 30.000 euro pentru denunţător şi de 50.000 de euro pentru toţi cei trei denunţători”, au precizat procurorii DNA.

Gabriel Salman a fost reţinut de procurori pe 13 februarie, iar o zi mai târziu, Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.

Sorina Gabriela Tăgîrţă a fost arestată preventiv pe 30 ianuarie, de către instanţa Tribunalului Galaţi. Pe 4 februarie, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat recursul lui Tăgîrţă, dispunând definitiv ca aceasta să fie cercetată în stare de arest preventiv.

Ulterior, procurorii l-au reţinut, în acelaşi dosar, şi pe Ionel Avram, acesta fiind acuzat că a ajutat-o pe Sorina Gabriela Tăgârţă să-l prezinte denunţătorului pe Gabriel Salman ca fiind „judecător”. Tribunalul Galaţi a emis şi pe numele lui Avram un mandat de arestare preventivă pentru complicitate la trafic de influenţă.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”