Avionul charter care a dus Lumina Sfântă la Timişoara a făcut, sâmbătă seara, pană de cauciuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avionul charter care a adus, sâmbătă noapte, Lumina Sfântă de la Ierusalim la Timişoara a făcut o pană de cauciuc, însă a aterizat în siguranţă cu cei trei pasageri ai săi.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Timişoara „Traian Vuia”, avionul charter Cesena 172, care a adus la Timişoara Lumina Sfântă, a avut o pană de cauciuc la una dintre roţi.

Cu toate acestea, cei trei preoţi care erau pasageri ai aeronavei, au coborât în siguranţă din avion, la aterizare, iar imediat după aceea o echipă tehnică a aeroportului a reparat roata.

Avionul a decolat în condiţii bune de pe Aeroportul Timişoara, spre Bucureşti, după aproximativ o oră, în jurul orei 00.30.

La sosirea avionului la Timişoara, pe aeroport s-au aflat mai multe autorităţi locale, între care preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.

„Ne bucurăm că a ajuns cu bine şi că lucrurile sunt în regulă şi că toată lumea este în siguranţă. Lumina a ajuns aşa cum trebuia în toate localităţile din regiunea noastră”, a spus Bojin.

Este pentru a doua oară când lumina sfântă ajunge de la Ierusalim la Timişoara cu avionul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele