„Austeritate“ cu salarii mai mari la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea de la Washington a Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat acordarea unei noi tranşe de împrumut pentru România, iar banii – 884 de milioane de euro – vor intra mâine în contul Băncii Naţionale, însă finanţatorii recomandă „continuarea ajustărilor şi constrângerilor de cheltuieli“.

De cealaltă parte, la Bucureşti se aud tot mai multe voci care anunţă că salariile bugetarilor vor creşte în 2011 cu 10% până la 14%.

Vom strânge cureaua şi în 2011

Efortul recent de consolidare fiscală a poziţionat România pe o cale sigură în atingerea ţintelor fiscale, dar principala provocare este de a asigura continuitatea ajustărilor, prin menţinerea unor constrângeri de cheltuieli şi prin reforme fiscale structurale, a anunţat ieri FMI.

„Măsurile-cheie includ reforma pensiei, reforma sistemului public de salarizare, administrarea taxelor, sectorul sănătăţii şi restructurarea companiilor de stat. Iniţierea unor reforme în piaţa muncii şi în ceea ce priveşte protecţia socială vor ajuta la creşterea productivităţii. Prioritatea ar trebui acordată în permanenţă rezolvării problemei arieratelor printr-o mai bună disciplină a plăţilor în economie şi creşterii credibilităţii autorităţilor privind eforturile de ajustare", a declarat Murilo Portugal, director adjunct în cadrul FMI.

Veşti bune pentru bugetari

Surse sindicale, dar şi ministeriale citate de agenţiile de presă au afirmat, ieri, că salariile tuturor angajaţilor din sectorul bugetar vor creşte în 2011. Iniţial, Ministerul Finanţelor a propus o creştere de numai 1% pentru salariile mai mari de 2.500 lei, însă acum se vehiculează creşteri de 10% până chiar la 14%. Baza de raportare va fi dată de drepturile salariale la 31 decembrie 2010, adică veniturile diminuate deja cu 25% în această vară.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă