Augustin Zegrean, despre Kovesi la Secţia Specială: Asta nu e anchetă, e tortură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Augustin Zegrean FOTO Mediafax

Fostul preşedinte CCR Augustin Zegrean a comentat, la Digi 24, prezenţa Laurei Codruţa Kovesi la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, spunând că nu este în regulă modul în care s-a desfăşurat audierea.

„În ţara asta nu este pedepsit hoţul, este pedepsit cel care prinde hoţii. Trecând la ce am auzit că spune doamna procuror-şef european, sigur că nu este în regulă. Dacă este o plângere împotriva ei, procuratura trebuie să o verifice, să o cerceteze şi să dea o soluţie. Dar trebuie să îi respecte drepturile procesuale. Nu se poate să o chemi astăzi, să o pui sub învinuire într-un dosar despre care nici măcar nu ştia nimic, să nu-i dai timp să-l studieze, să afle despre ce este vorba.

Dacă este aşa cum a povestit, (i se aducea câte un act incomplet din când în când, într-un birou – n.red.), asta nu-i anchetă, asta e tortură. Trebuie să meargă acolo cu un avocat. Avocaţii ştiu când se fac abuzuri în anchete şi ştiu cum să le stopeze.

Cât despre funcţia de procuror-şef european, cred că această anchetă de fapt o ajută. Aţi văzut că cei mai mulţi dintre parlamentarii europeni sunt de partea ei, marea majoritate a presei europene şi mondiale la fel, a primit o decoraţie de la universitate mare în lume (Harvard – n. red.). Toată încercarea de a o compromite a avut un efect invers. Se ştie în Europa ce se întâmplă aici. Nu mai poţi să păcăleşti pe nimeni”, a declarat Zegrean la Digi 24

La ieşirea din Secţia specială, fosta şefă a DNA a anunţat că a fost pusă sub acuzare într-un nou dosar:

cel în care sunt anchetaţi procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la Ploieşti. „Am contestat această activitate pentru că nu am fost citată legal, nu mi s-a respectat niciunul dintre drepturi. Spun că nu am comis niciuna din aceste fapte. Sunt fabulaţii pe care eu mă străduiesc să le clarific cât mai repede posibil. Nu pot să mă apăr pe un proces-verbal de aducere la cunoştinţă a unei învinuiri. Mi-a adus la cunoştinţă o învinuire pe care nu pot să v-o descriu în acest moment, pentru că mi-a fost citită o singură dată — că aş fi coordonat un grup organizat în DNA cu procurori care au făcut nişte trimiteri în judecată", a declarat Kövesi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi