Video Atacurile rușilor în Ucraina, vizibile din România: două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis în noaptea de marți spre miercuri un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, avertizând locuitorii asupra posibilității ca obiecte din spațiul aerian să cadă pe teritoriul României, în contextul unui atac rusesc desfășurat în Ucraina, în apropierea graniței. Mai mult, în Ucraina a izbucnit un incendiu.

Atacurile au fost vizibile din România. FOTO: Facebook

În noaptea de 5 spre 6 august, forțele armate ale Federației Ruse au desfășurat un atac masiv cu drone asupra infrastructurii civile din zona Ismail, Ucraina, în imediata apropiere a graniței cu România.

Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat mai multe ținte aeriene în spațiul ucrainean, în vecinătatea județului Tulcea. Ca măsură preventivă, la ora 01:10, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, avertizând asupra posibilului pericol cauzat de obiecte căzute din spațiul aerian.

Pentru asigurarea supravegherii și protecției spațiului aerian național, două aeronave de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol. Ministerul Apărării a confirmat că nu au fost înregistrate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian românesc.

MApN a anunțat că vor fi efectuate verificări la sol în zonele de frontieră, iar partenerii din cadrul NATO au fost informați în timp real despre evoluția situației.

Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile agresive și nejustificate ale Federației Ruse, care sfidează dreptul internațional și pun în pericol securitatea regională.

Potrivit ISU Tulcea, mesajul de alertă a fost emis în jurul orei 01:10. „Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care informa cetăţenii despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi să adopte măsuri de protecţie şi siguranţă personală”, a transmis miercuri, 6 august, ISU Tulcea.

Autoritățile militare au identificat, prin mijloace specifice, ținte aeriene pe teritoriul ucrainean, în apropiere de frontiera cu România, mai exact pe malul stâng al fluviului Dunărea și în zona Brațului Chilia Veche.

Apeluri false la 112

Au fost primite 19 apeluri la numărul de urgență 112, prin care se semnalau incendii în municipiul Tulcea şi în apropiere de Isaccea. ISU a transmis însă că, în urma verificărilor efectuate de echipajele de intervenție, aceste incendii nu s-au confirmat. Autoritățile au explicat că, de fapt, un incendiu real a izbucnit pe teritoriul ucrainean, în apropierea graniței, ceea ce a creat confuzie în rândul locuitorilor din zonă, mulți dintre aceștia crezând că flăcările provin din localități din România.

Alarma aeriană a durat aproximativ 90 de minute, timp în care forțele de intervenție au rămas mobilizate în zonele de responsabilitate, fiind pregătite să intervină dacă situația o impunea.

În mediul online au fost publicate mai multe imagini cu punctul de intrare de la Orlivka, cuprins de flăcări. Clipele au stârnit panică în rândul localnicilor, care menționează că în Galați, de unde a fost vizibil focul, nu a fost emis niciun mesaj de alertă. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”