Astaldi, constructorul metroului din Drumul Taberei, a primit protecţie împotriva creditorilor. Ce contracte mai are compania în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru lucr[rile la metrou, Astaldi are de ]ncasat bani

Constructorul metroului din Drumul Taberei are probleme. Un tribunal din Roma a acceptat cererea formulată de compania de construcţii Astaldi SpA care vrea să obţină protecţie împotriva creditorilor, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

În luna septembrie, a solicitat tribunalului protecţie faţă de creditori "cu rezervare", o modalitate folosită în Italia pentru a permite unei firme să-şi continue afacerile.

"În urmă cu câteva minute, tribunalul a informat compania că i-a acceptat cererea", a declarat una dintre surse, arată economica.net. Acum, compania are la dispoziţie 60 de zile pentru a prezenta un plan de restructurare. Acest termen limită poate fi prelungit cu alte 60 de zile.

Astaldi, care are peste 10.500 de angajaţi, spera să vândă cel de-al treilea pod peste strâmtoarea Bosfor (Istanbul) pentru a-şi întări nivelul lichidităţilor şi a-şi reduce datoria, care se ridica la 1,26 miliarde euro (1,5 miliarde de dolari) la finalul anului trecut.

Are de încasat de la Metrorex

Cu şantiere deschise în mai multe ţări, Astaldi are de încasat bani şi din România. În luna septembrie, Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect care propune ca despăgubirile pe care Metrorex le datorează companiei Astaldi, în valoare de 188 milioane lei, să fie plătite de la bugetul statului. În caz contrar, ar încetini sau chiar stagna lucrările la Magistrala V,arăta ministerul ministerul. Acest proiect vine după ce Ministrul Finanţelor propusese o variantă prin care să acorde Metrorex un împrumut pentru a face această plată.

„Având în vedere că la acest moment există hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti prin care se impun obligaţii de plată în cuantum de 188.354 mii lei în cadrul obiectivului de investiţii Magistrala V de metrou secţiunea Râul Doamnei - Haşdeu (Operă);

Ţinând cont că executarea silită a sumelor datorate conform titlurilor executorii prin înfiinţarea de poprire pe contul de venituri proprii ale societăţii Metrorex poate bloca activitatea acesteia cu consecinţe grave asupra activităţii de transport călători cu metroul (metroul transportă zilnic circa 600.000 călători), dar şi de încetinire şi chiar stagnare a ritmului de realizare a lucrărilor la obiectivele de investiţii ale Metrorex, este necesară reglementarea de urgenţă în vederea  asigurării surselor de finanţare necesare acoperirii acestor obligaţii de plată impuse de instanţele judecătoreşti.

În aceste condiţii, se impune modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 482/1999 privind înfiinţarea Societăţii de Transport cu Metroul Bucureşti ”Metrorex” - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 24 iunie 1999, cu introducerea unor alineate noi la articolul 7 în care să se prevadă destinaţia sumelor primite de Metrorex S.A. de la bugetul de stat”, se arăta în proiectul ministerului.

Lucrările din România par pe drumul cel bun

În Romania, Astaldi are în derulare mari proiecte de infrastructura. Pe langa metrou din Drumul Taberei,  compania mai are în execuţie şi cel mai mare lot din Autostrada A3, Câmpia Turzii - Târgu Mureş, respectiv lotul 2 din tronsonul Ogra - Câmpia Turzii, în lungime de 18 km, contract de 437 miliarde lei. Lucrările sunt în graphic aici, conform  Asociaţia Pro Infrastructura. „Singurele probleme care ar putea întârzia inaugurarea tronsonului dincolo de T3 2019 sunt reprezentate de o serie de stâlpi de curent care trebuie relocaţi”, notează ONG-ul.

Cu CFR SA, Astaldi are contracte de 3,45 miliarde lei pentru modernizarea a 81 kilometri de cale ferată. Cu Primăria Capitalei, compania italiană are un contract pentru finalizarea Pasajului Ciurel, despre care Gabriela firea spunea, în urmă cu patru zile, co este realizat în proporţie de 90%. 

.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume