Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

0
Publicat:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Horațiu Potra FOTO: Facebook/Horațiu Potra

Ioan Lup, Andrei Florin Lup şi Manfred Ioan Hauptman, trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra, vor sta încă 30 de zile în arest la domiciliu, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, recent, judecătorii au prelungit cu 30 de zile arestul la domiciliu pentru alţi 11 mercenari, scrie Digi24.

Horaţiu Potra este dat în urmărire internaţională, iar autorităţile române nu au încă informaţii despre locul unde s-ar afla acesta.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat marţi, despre locul unde se află Horaţiu Potra, că ministerul Justiţiei nu are o localizare exactă, care să îi permită să facă demersurile specifice, el precizând că s-a vorbit foarte mult în spaţiul public despre Emiratele Arabe Unite. Ministrul a dat asigurări că fugarul este căutat.

La sfârşitul lunii februarie, anchetatorii au efectuat percheziţii în judeţele Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj, într-un dosar legat de finanţarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu, constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid.

În locuinţele folosite de Potra şi apropiaţii acestuia a fost găsit un veritabil arsenal militar: 10 grenade defensive, 19 grenade ofensive, un lansator de grenadă, 15 pistoale, 6 pistoale mitralieră, o puşcă mitralieră, sute de cartuşe, materiale explozive.

De asemenea, într-un seif ascuns sub podeaua casei, au fost găsite teancuri cu bani şi lingouri de aur. Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale, pentru a crea haos.

Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale. Potra şi mercenarii care îl însoţeau au fost interceptaţi de autorităţi pe 8 decembrie 2024, în timp ce se îndreptau spre Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat