Arafat, despre cumplitul accident din Muntenegru: „Nu toate victimele au fost încă identificate!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două avioane dotate cu echipamentele medicale necesare, precum şi cu personal medical specializat vor merge în Muntenegru pentru a transporta românii care au fost răniţi în accidentul care a avut loc duminică, a anunţat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Un al treilea avion va aduce în ţară persoanele decedate în urma impactului.

„Cu cele două avioane vom evacua toţi răniţii care sunt transportabili. În schimb, răniţii care nu pot fi transportaţi vor rămâne în Muntenegru, unde vor beneficia de asistenţă medicală până în momentul în care cei de acolo ne vor permite să îi aducem acasă”, a explicat Raed Arafat.

Acesta a completat că toată operaţiunea va fi supravegheată de personalul medical specializat şi a anunţat că 18 persoane de naţionalitate română şi-au pierdut viaţa şi că încă se lucrează la identificarea răniţilor care sunt în comă sau la terapie intensivă.

„Vreau să le mulţumesc autorităţilor care şi-au arătat toată disponibilitatea de a ne ajuta. Se lucrează încă la identificarea răniţilor care sunt în comă sau la terapie intensivă, sperăm să încheiem curând acest proces”, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Potrivit directorului Spitalului din Podgoriţa, patru persoane sunt în stare gravă, conectate la aparate.

Misiunea este executată la solicitarea Celulei de criză constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, care a anunţat că a deschis două linii telefonice pentru familiile celor care se aflau în autocarul prăbuşit.

Totodată, MAE monitorizează permanent evoluţia celorlalte persoane implicate în accident, urmând să acorde întreaga asistenţă necesară.


Citeşte mai multe ştiri despre tragedia din Muntenegru:

Presa din Muntenegru: în momentul accidentului, şoferul conducea prea repede

În momentrul în care s-a petrecut tragedia, şoferul conducea prea repede, a declarat pentru ziarul „Vijesti“ din Podgoriţa, Carmen Dorobeţ din Bucureşti, internată la secţia de ortopedie din centrul clinic din capitala muntenegreană. Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite în urma prăbuşirii într-o prăpastie a unui autocar înmatriculat în România, a anunţat, duminică, ministrul muntenegrean de interne, Rasko Konjevic.

FOTO VIDEO Lista românilor internaţi în spitalul din Muntenegru în urma accidentului în care au murit 18 persoane

Spitalul din Muntenegru, la care au fost duse 33 de persoane care se aflau în autocarul implicat în accidentul produs duminică seara, a publicat o listă cu numele celor internaţi. Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie. Ministerul de Externe a anunţat luni dimineaţă că numărul persoanelor decedate a ajuns la 18.

VIDEO Un autocar cu număr de România s-a răsturnat în Muntenegru. Ministerul de Externe: 18  persoane au murit

18 români au murit în Muntenegru, într-un cumplit accident. Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie, a anunţat ministrul muntenegrean de Interne, Rasko Konjevic.

VIDEO FOTO Accidentul din Muntenegru, în care au murit 18 români, descris de o bucureşteancă

În momentul în care s-a petrecut tragedia din Muntenegru, şoferul autocarului conducea prea repede, a declarat pentru ziarul „Vijesti“ din Podgoriţa Carmen Dorobeţ, din Bucureşti, internată la secţia de ortopedie a unui spital din capitala muntenegreană.

Corlăţean a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru în care un autocar cu numere de înmatriculare româneşti s-a prăbuşit într-o prăpastie.

O aeronavă a MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce românii răniţi în accident

O aeronavă militară pusă la dispoziţie de MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce cetăţenii români răniţi în accidentul în care un autocar românesc cu turişti s-a prăbuşit într-o prăpastie, a anunţat ministrul Mircea Duşa.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"