VIDEO FOTO Un autocar cu număr de România s-a răsturnat în Muntenegru. Ministerul de Externe: 18 persoane au murit
018 români au murit în Muntenegru, într-un cumplit accident. Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie, a anunţat ministrul muntenegrean de Interne, Rasko Konjevic.
UPDATE 10.25 „Cei doi şoferi au fost verificaţi periodic şi aveau, ambii, minimum 10 ani de experienţă. În plus, ei erau familiarizaţi cu traseul pe care trebuiau să îl parcurgă. Atât şoferii, cât şi turiştii au avut o noapte de cazare la Belgrad, deci erau odihniţi. Referitor la expertiza tehnică a autocarului, ea a fost făcută şi toate documentele necesare erau în ordine”, a explicat Ştefan Grigore, directorul firmei de transport Gregory Tour.
Ştefan Grigore a declarat că a aflat de accident duminică în jurul orei 18.30, de la reprezentanţii agenţiei de turism Mareea Travel, care a organizat circuitul. Acesta a spus că imediat a intrat în legătură cu Poliţia din Muntegeru, cu ambasadorul român de acolo şi cu MAE, însă până luni dimineaţă nu a reuşit să afle numărul de victime. De altfel, Grigore a spus că nu ştie nici acum care este starea şoferilor, adăugând că un reprezentant al firmei va pleca luni la Podgoriţa pentru a afla detalii de la faţa locului.
Potrivit unui comunicat emis de conducerea spitalului, o persoană este internată la centrul de urgenţă şi nu are reacţii vitale. Două persoane au murit imediat după ce au fost transportate la spital, în timp ce erau la terapie intensivă şi erau pregătite pentru operaţie.
După intervenţiile chirurgicale, şapte persoane sunt internate în centrul de Terapie Intensivă.
Un copil a fost dus la Centrul de pediatrie, fiind în prezent în stare stabilă.
UPDATE 09.38 Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, şi-a anulat participarea la reuniunile CAE şi CAG din Luxemburg, urmând să plece la Podgoriţa pentru a coordona la faţa locului activităţile echipei operative din România, în cooperare cu autorităţile locale, pentru asistenţa victimelor accidentului.
Conform unui comunicat MAE, luni dimineaţă, Corlăţean l-a contactat telefonic pe vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe muntenegrean, Igor Lukšić, în legătură cu tragicul accident petrecut duminică, în Muntenegru, soldat cu victime cetăţeni români morţi şi răniţi, transmite Mediafax
Ministrul muntenegrean a exprimat condoleanţe pentru victimele tragicului accident şi întreaga compasiune a guvernului muntenegrean pentru familiile acestora.
Cei doi oficiali au discutat în legătură cu eforturile comune întreprinse de autorităţile muntenegrene şi echipele operative din România aflate la faţa locului, pentru acordarea de asistenţă şi recuperare medicală victimelor şi pentru realizarea transportului în România al acestora.
Ministrul Titus Corlăţean l-a informat pe omologul său muntenegrean că a luat decizia anulării participării la CAE şi CAG de la Luxemburg şi că urmează să efectueze de urgenţă deplasarea de la Luxemburg la Podgoriţa, pentru a coordona de la faţa locului activităţile întreprinse de echipa operativă din România, în
cooperare cu autorităţile locale, pentru asistenţa victimelor.
Ministrul Titus Corlăţean a mulţumit omologului muntenegrean pentru sprijinul şi asistenţa acordate de autorităţile de la Podgoriţa. S-a stabilit ca cei doi miniştri să rămână în continuare în contact, precizează MAE.
Titus Corlăţean urma să participe, luni şi marţi, la reuniunile CAE şi CAG, care se desfăşoară în Luxemburg.
UPDATE 08.57 Aeronava C-27J Spartan a Forţelor Aeriene, care transportă două echipe de evaluare, una medicală şi una consulară, ce vor acţiona pentru sprijinul şi recuperarea cetăţenilor români implicaţi în accidentul rutier de duminică, a aterizat luni dimineaţă la Podgoriţa. La bord se află şi secretarul de stat Raed Arafat.
UPDATE 08.05 Ministerul de Externe a anunţat luni dimineaţă că numărul persoanelor decedate în urma accidentului din Muntenegru a crescut la 18. De asemenea, oficialii ministerului au anunţat că au fost deschise două linii telefonice pentru familiile celor care se aflau în autocarul prăbuşit.
Celula de criză a pus la dispoziţie două linii telefonice, în regim de permanenţă, un tel-verde gratuit 0800800407 (apelabil doar din România) şi un număr apelabil şi din străinătate – 021/4311259.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) monitorizează permanent evoluţia celorlalte persoane implicate în accident, urmând să acorde întreaga asistenţă necesară.
Totodată, personalul MAE aflat la faţa locului acordă asistenţă consulară victimelor accidentului şi pentru repatrierea corpurilor neînsufleţite.
Şi Consulul României la Tirana a plecat în Muntenegru, pentru a sprijini membrii misiunii diplomatice, în acest caz.
UPDATE 01:30 Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat că 17 români au murit în accidentul de autocar din Muntenegru şi că opt dintre cele 30 de persoane rănite internate în spitalul din Podgoriţa se află la terapie intensivă.
El a mai spus că în această noapte va pleca în Muntenegru, împreună cu doi consuli de la secţia consulară a MAE, pentru a evalua situaţia şi a decide dacă sunt pacienţi care trebuie aduşi în România.
Arafat a precizat că este posibil, dacă se fac procedurile necesare, ca persoanele decedate să fie aduse în ţară cu aeronava cu care el va pleca în Munenegru în această noapte, menţionând însă că răniţii vor fi aduşi cu un alt zbor, dacă în urma evaluării situaţiei se va decide acest lucru.
Un bilanţ precedent furnizat de televiziunea publică din Muntenegru RTCG, citând poliţia, era de 16 morţi şi 31 de răniţi.
O aeronavă militară pusă la dispoziţie de MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce cetăţenii români răniţi în accidentul în care un autocar românesc cu turişti s-a prăbuşit într-o prăpastie, a declarat ministrul Mircea Duşa pentru Mediafax.
Ministrul Apărării a precizat că, dată fiind distanţa mare, aceasta este singura posibilitate de a aduce în ţară răniţii.
Mircea Duşa a spus că aeronava este pregătită ca, la solicitarea Celulei de criză, să efectueze zborul către Muntenegru.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17:00, pe autostrada Podgoriţa-Kolasin, când autocarul s-a prăbuşit într-o prăpastie. Potrivit mass-media locale, autobuzul tocmai ieşise dintr-un tunel, când a rupt un gard şi s-a oprit într-o râpă, la aproximativ 30-40 de metri de şosea.
Conform DIGI24, printre victime se află cel puţin 15 români.
Cu puţin înainte de ora 19:00, un elicopter a aterizat în apropierea satului Seoce. Poliţia a blocat drumul, pentru ca ambulanţa să poată ajunge la locul accidentului.
Ministrul de Interne Rasko Konjevic a declarat că cel puţin 13 pasageri au fost ucişi, iar alţi 33 au fost răniţi.
„Se crede că alţi trei pasageri ar fi decedat, dar până acum nu am primit confirmarea oficială“, a mai spus Konjevic.
Alţi nouă pasageri sunt grav răniţi.
Până acum, 31 de adulţi şi un copil au fost internaţi în spital. Unul dintre copii a suferit răni uşoare, în timp ce alţi pasageri au fost grav răniţi.
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
VIDEO FOTO Accidentul din Muntenegru, în care au murit 18 români, descris de o bucureşteancă
În momentul în care s-a petrecut tragedia din Muntenegru, şoferul autocarului conducea prea repede, a declarat pentru ziarul „Vijesti“ din Podgoriţa Carmen Dorobeţ, din Bucureşti, internată la secţia de ortopedie a unui spital din capitala muntenegreană.
Corlăţean a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru în care un autocar cu numere de înmatriculare româneşti s-a prăbuşit într-o prăpastie.
O aeronavă a MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce românii răniţi în accident
O aeronavă militară pusă la dispoziţie de MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce cetăţenii români răniţi în accidentul în care un autocar românesc cu turişti s-a prăbuşit într-o prăpastie, a anunţat ministrul Mircea Duşa.